Sandu Iaschevici: New York, New York, Dragostea mea

(articol scris de Sandu Iaschevici şi publicat în “Observatorul“)

In sfarsit, ne-am intors din New York.

A fost foarte obositor, dar eu zic ca a meritat. Distanta dintre Toronto si New York este de 800 km. Am trecut granita pe podul Queenston Lewiston peste raul Niagara – care e cam cat Dunarea, si desparte America de Canada.

La granita – un magazin Duty Free. Cumparam doua sticle: Tequilla facuta in Mexic, de care ne-am indragostit cand am fost la Cancun, si Amarilla, facuta dintr-un fruct salbatic din Africa de Sud denumit Marilla. Amindoua bauturile sunt naturale si foarte delicioase. Noroc!

Dupa Lewiston, am innoptat la camping Fort Niagara, fiindca am vrut sa revedem inca o data, a zecea oara, Fortul si raul Niagara care se varsa aici in lacul Ontario si, mai departe prin Saint Lawrence, se duce in oceanul Atlantic. Panorama e atat de minunata!

Fortul a fost intemeiat pe la 1700 de francezi si avea un rol strategic de aparare a cailor de comunicatii ale vanatorilor de blanuri, care in acele vremuri circulau exclusiv pe ape folosind canoea, o barca usoara facuta din coaja de copac. Fortul este o lucrare genistica de proportii pentru vremea respectiva.

Piesa de rezistenta este Castelul Francez construit din piatra de granit. Britanicii cuceresc fortul de la Francezi la 1752 iar Americanii il cuceresc de la Britanici la 1786.

Fortul este o comoara istorica unde se reediteaza in fiecare an pe 4 iulie scene de lupta cu costume si arme de epoca intre Francezi si Britanici, care atrag un numar mare de turisti. Ma gandesc ce bine ar fi daca si in Romania s-ar reedita scene istorice legate de istoria noastra.

Ne continuam drumul cu o scurta vizita la cascada Niagara, cea de-a opta minune a lumii, pe care o revedem pentru a unsprezecea oara.

Traversam in diagonala tot statul New York. Drumul ne duce prin muntii Apalasi, de statura mica, dar foarte pitoresti, asemanatori cu muntii Zarandului de la noi, cu vai largi si paduri racorose. Calul nostru balan, Chevrolette-ul cu opt cilindri in V, de 5000 centimetri cubi, manca jar si zboara peste vai si dealuri ca o racheta Cruiser.

Dupa 10 ore de mers cu masina, inclusiv pauzele, ajungem in New York la ora 10 seara. Gasim usor prietenii la care urma sa stam. Blocul lor era chiar in centrul Manhattan-ului, Tenth Street colt cu Second Avenue, deci foarte bine situat. In NY toate strazile se intersecteaza la unghi drept. Strazile care merg nord-sud se numesc Avenues iar strazile care merg est-vest se numesc Streets.

Masina a trebuit s-o parcam si a costat 30 dolari pe 24 de ore, deci in total am cheltuit 90 dolari pe parcare numai, fara sa folosim masina cat timp am stat in NY. Am carat si bicicletele cu noi, dar cine a avut timp sa le foloseasca? Timp de doua zile ne-am tot plimbat pe jos prin oras. Am batut de sus in jos si de jos in sus Fifth Avenue (strada a 5-a) si Broadway (strada lata), care e o strada in diagonala.

Prima zi am luat-o de jos in sus, adica spre nord. Ajungem la ONU.

Organizatia Natiunilor Unite s-a infintat imediat dupa al doilea razboi mondial cu scopul de a mentine pacea internationala, evitarea cu orice pret a razboaielor, prin negocieri, precum si rezolvarea problemelor economice si sociale mondiale. Cladirea a fost construita intre 1947 si 1952, de un grup de 12 arhitecti printre care faimosul Le Corbusier (Franta). Cladirea desi situata in centrul New York-ului este teritoriu international autonom, cu jurisdictie si politie propie, aseamanator Vatican-ului din Roma.

Inauntru, o Koreanca foarte sexy a fost ghida noastra – 10 dolari turul. Am vizitat sala Consiliului de Securitate, sala Adunarii Generale si am aflat multe. Fotografiem si filmam tot timpul. Imi fac o poza cu secretarul general UThant care a „domnit” aici intre 1961 si 1971 si despre care citeam zilnic in ziar cand eram elev la Giba Birta si apoi la liceul Moise Nicoara din Arad si eram abonati obligatoriu la ziarul Scanteia Tineretului.

Acum aproape toate tarile, 190, sunt membre ale ONU. Nemembri observatori sunt doar Vatican-ul si PLO (Palestina). Singura care nu e inscrisa este o zona din Sahara care nu e sigur daca apartine Marocului sau… Desertului. La intrarea in sediu este Revolverul cu teava inodata, un simbol al pacii.

Printre realizarile deosebite ale ONU se numara vestita inscriptie obligatorie pe toate alimentele din lume pe care scrie cand expira alimentul, precum si atribuirea codului culorilor rosu, galben si verde tuturor semafoarelor de pe planeta Pamant.

Tot in prima zi reusim sa ajungem la Rockefeller Center. Cladirii i se mai spune simplu “The Rock”. Terminat in 1933, zgarie-norul cu 70 de etaje are o terasa de observatie la ultimul etaj, de unde se poate admira panorama New York-ului (caruia i se mai spune Big Apple, Marele Mar). In fiecare iarna, de Craciun, la Rock se amenajeaza un brad urias si, pe locul terasei de bere, un patinoar.

In holul de la intrare se afla macheta originala a cladirii precum si un candelabru de cristal in forma de cascada, avand cristalele in forma cladirii. Cladirea este proiectata in stil Art Deco, foarte eleganta in interior, numai cu marmura neagra si decoratii de aur. Zecile de fresce imense (picturi pe pereti si tavane) reprezinta pagini din istoria Americii si sunt asemanatoare ca stil cu cele ale lui Michelangelo de la Capela Sixtina din Vatican, dar nu sunt colorate, sunt numai in alb si negru.

Citim in prospect, si nu ne vine a crede ochilor, ca unul dintre pictori a vrut sa introduca ceva comunist in fresce, secera si ciocanul, dar magnatul capitalist Rockefeller s-a suparat foc si l-a dat afara, pe mana justitiei.

Tot in prima zi reusim sa ne intalnim cu Andrea, fata prietenului meu inginer Belus , care studiaza aici International Business, si o invitam sa se plimbe cu noi prin oras.

In piateta din fata cladirii principale, asezata in mijlocul unei mari fantani arteziene, este statuia imensa din aur a lui Prometeu (sculptor Paul Manship-1934) care a furat focul de la Zei si l-a dat Oamenilor. Se zice ca statuia reprezinta chiar pe magnatul american Rockefeller, cel care a furat petrolul de la Zei si l-a dat Oamenilor sa-l arda. Si a mai dat ceva Oamenilor: civilizatie, cultura, arta, scoli, biserici, progress si razboaie moderne.

In incinta piatetei – o terasa plina cu oameni care beau bere. Ma reped la o masa cat mai aproape de statuie si fantana si, la umbra lui Prometeu, savurez cateva beri la halba, Labatt Pilsener, admirand cu nesat statuia si fantana. Cine s-a gandit vreodata ca am sa ajung sa beau o bere la terasa Rockefeller?

Tot in piateta, sapat in marmura de Carara, este testamentul acestui mare capitalist american care s-a imbogatit vazand cu ochii, vanzand petrol americanilor prin firma sa monopolista Standard Oil.

Uimit de bogatia enorma adunata de Rockefeller, Congresul American, care reprezinta vocea poporului american, “Vox Populus, Vox Dei”, si-a dat seama ca ceva nu e in ordine, ca ceva nu e in regula, si a votat urgent o lege care interzicea monopolul absolut in industria petrolului a lui Standard Oil. Compania a fost apoi obligata, prin lege, sa se dizolve si sa se imparta in companii mai mici. Mobil, Exxon, Amoco, Shell, Chevron, Philips, Conoco si Texaco au rasarit ca ciupercile dupa ploaie si, la ora actuala, au ajuns si ele, la randul lor, niste monstri mondiali suprastatali, depasind de zeci de ori valoarea lui Standard Oil. Ca si in vremurile de demult, ele sunt chemate in fata Congresului American sa justifice cum au putut face un profit de 30 miliarde dolari doar in vara acestui an.

Sunt multe statui impresionante care apartin centrului Rockefeller. Imensa statuie a lui Atlas (sculptor Paul Manship) care poarta Globul Pamantesc in spinare, este cu totul deosebita. Din nou, aceeasi paralela cu lucrarile lui Michelangelo iese in evidenta – ma refer mai ales la statuia lui David. Situata pe Fifth Avenue, fata in fata cu gigantica catedrala catolica irlandeza “St. Patrick”, direct peste drum, dialogul dintre cele doua monumente este dramatic.

Catedrala catolica “St. Patrick”, construita in stil neo-gotic, a fost ridicata pe durata a zeci de ani de catre irlandezi si terminata in 1888. Este sediul arhiepiscopului de New York. Este impresionanta si afara si inauntru. Vitraliile imense, puternic colorate, sunt aduse din Chartres, Franta, iar orga cu 8000 de tuburi este cea mai mare din lume. Imi inchipui ce bine suna in concerte. Pe poarta de intrare, din bronz, sunt sculptati sase sfinti, dintre care mie mi-a placut cel mai mult Sfanta Cabrini, Mama Imigrantilor.

Interesant este altarul inchinat Sfantei Elizabeth Seton, fondatoarea organiztiei de binefacere Sisters of Charity, cea care a reusit sa introduca sarbatoarea zilei de ThanksGiving (Ziua Recoltei) in calendar ca o sarbatoare nationala care se tine in fiecare an in octombrie, ca o lauda adusa Domnului pentru recolta din vara care a trecut. Catedrala a fost vizitata de curand de Sfintia Sa Papa Ioan Paul al II-lea.

Acum, biserica catolica din America este foarte atacata. S-au descoperit preoti care au abuzat copii. S-au facut procese iar biserica a pierdut, trebuind sa plateasca milioane de dolari ca despagubiri. Stim cazuri si in Canada, in zonele de nord ale provinciei Ontario, la Sudbury si North Bay, unde biserica catolica este obligata sa-si vanda proprietatile ca sa plateasca despagubiri abuzatilor. In America 80 de biserici catolice s-au inchis definitiv!

Tot pe Fifth Avenue sunt magazine foarte scumpe si tot felul de cladiri vechi foarte elegante.Tiffany a creat un nou stil de arhitectura, “Art Deco”, cu decoratii din aur foarte sofisticate.

Povestea familiei a inceput cu Charles Tiffany, care a castigat in 1867 un premiu pentru setul lui de argintarie pe care l-a prezentat la targul mondial de la Paris. Atunci el a devenit faimos, devenind apoi argintarul special a 17 monarhi europeni,  s-a ocupat de diamante inventind ghearele care prind diamantele. Fiul lui a creat lampi minunate, vitralii si diamante in forma de plante sau animale. Si acum colectionarii se bat pe lampile facute de el.

Intre 1850 si 1930, New York a fost foarte prosper, iar atunci s-au construit o gramada de cladiri. Marea depresie a dat un lovitura orasului, lovitura care s-a repetat in 1980. Rockefeller insa, ca un veritabil capitalist, si-a construit capodopera in timpul recesiunii cand mana de lucru era ieftina. Oamenii erau fericiti sa muncesca o zi intreaga pentru un blid de mancare.

Tot pe Fifth Avenue se gaseste Trump Tower, turnul lui Trump. Acest tip care a facut avere din vinzarea de proprietati are o emisiune la TV, denumita “The Apprentice”, Ucenicul. Mai multe echipe se intrec sa realizeze un proiect, iar care e cea mai slab clasata este data afara cu expresia “You are fired”. Toata lumea e innebunita dupa acest show.

Trump, ca sa isi arate bogatia, a facut un turn, unde jos, la parter, sunt magazine la care tejgheaua este din marmura roz poleita cu aur. Pe cladirea lui se afla plantati pomi ca in gradinile suspendate ale Semiramidei din antichitate.

Dupa ce treci de strada 42, la nord, totul se linisteste, zona devine mai curata si incepe Central Park, marele parc al New York-ului.

Ajungem la Museum Mile, kilometrul muzeelor. Americanii nu folosesc km, ci mila ca unitate de masura a distantei (1Mila = 1,6Km). Pe bulevardul Fifth Avenue (strada a 5-a) care margineste latura de est a parcului, sunt numai muzee: Muzeul Metropolitan, Muzeul Guggenheim, etc. Am fi vrut sa intram in macar unul din ele, da’ cine a avut timp.
Trecem si pe la muzeul de ceara, unde nu ne putem abtine sa nu facem o poza cu vestita cantareata Beyonce de la “Destiny Child”.

Muzeul de arta moderna Solomon Guggenheim este proiectat de vestitul architect american Frank Lloyd Wright, din Chicago. Nu sunt scari, podeaua urca permanent in panta pana la ultimul etaj, unde acoperisul e de sticla. Aici sunt expuse cele mai multe piese de Brancusi din lume.

Ne intoarcem prin Parcul Central, unde descoperim “Acul Cleopatrei”, un obelisc original, construit in anul 1600 Inainte de Hristos, cadoul Egiptului catre America; statuia regelui Jagelov al Poloniei care i-a invins pe cavalerii teutoni la Grunwald; lacul Jacqueline Onassis Kennedy; castelul Belvedere. In fata parcului este hotelul Astoria Waldorf, renumit pentru marile personalitati care au stat aici: John F. Kennedy, Henry Kissinger, Ducele de Windsor, printesa Diana. In fata hotelului se afla fantana Pulitzer, unde se scalda superba nudista Pomona, zeita abundentei.

Chiar langa parc locuia candva vestitul muzician John Lennon, de la Beatles, care a fost impuscat in 1980 de un fan, in timp ce dadea autografe. Ii placea sa traiasca aici pentru ca este cartierul artistilor. In Harlem, din blues-ul negrilor s-au nascut jazz-ul si Duke Elington, care a concertat si la Arad prin anii 1970. Daca aveti ocazia sa vorbiti cu Steve Ciotlos din Toronto, el va va spune mai multe despre aceea perioada, pentru ca el a fost jazz musician.

Pe strada vezi tot timpul vanzatori ambulanti care vand PRETZL- un covrig mare si foarte sarat, SHISH KEBOB- frigarui din vita sau pui.

Povestea covrigului Pretzl este foarte interesanta. Se pare ca primii crestini se rugau cu miinile incrucisate pe piept si nu cu palmele impreunate in rugaciune cum se face astazi. Acesti covrigi reprezentau un om in rugaciune si erau facuti in perioada de post fiindca nu contineau decit faina, apa si sare. Acelasi lucru se poate spune si despre clatite care erau facute chiar de catre Papa de la Roma in vremuri stravechi, cand pelerinii veneau extenuati si aveau nevoie de o mancare hranitoare, adica amestec de faina cu oua si apa.

A doua zi am mers in sud. De data asta am luat-o de sus in jos. Dupa o ora de stat la coada ne-am urcat pe Empire State Building.

Construit in 1931, inalt de 400 m, a redevenit cel mai inalt SkyScraper (ZgaraieNori) din New York dupa doborarea World Trade Center Towers in atacul terorist din 9 septembrie 2001. De pe terasa de la etajul 100 am vazut panorama insulei Manhattan, insula Libertatii, insula Ellis – pe care se afla Muzeul Imigratiei – Hudson River, East River, Verazzano Bridge – cel mai lung pod suspendat pe cabluri din lume – si sumedenie de alte poduri care leaga insula Manhattan de restul metropolei.

De structura lui Empire State Building sunt legate multe filme americane. cum ar fi: “King Kong”, filmul despre urangutanul imens care se suie pe cladire, “Sleepless in Seattle” unde Tom Hanks isi gaseste o sotie si se intilneste pe cladire cu ea un fel de reeditare a unui film cu Carry Grant, si un alt film despre un bombardier american care se loveste de acesta structura in timpul celui de-al doilea razboi mondial, din cauza cetii dense. Podul Verazzano mi-aduce aminte de Saturday Night Fever cu John Travolta.

In apropiere zarim Chrysler Tower, o alta cladire impresionanta care a fost construita la 1930 si are varful in forma de radiator de automobile.

Manhattan este intradevar impresionant vazut de sus. Imensitatea panoramei, deschiderea vizuala, m-au facut pe loc sa-l declar cel mai frumos oras din lume. Si, pe cuvant, am vazut multe orase mari din lumea asta. Atatia zgarie-nori pe asa un loc mic!

E un fel de intrecere intre companii. FIECARE VREA CA STRUCTURA LUI SA FIE MAI INALTA!

Chrysler, marele fabricant de masini americane, a facut o cladire cat mai inalta. Ca sa fie el si mai sus, a inaltat o antena si asa a devenit in 1930 cea mai inalta cladire din oras. Dar nu pentru mult timp pentru ca in 1931 s-a construit Empire State Building. Asta a fost cel mai inalt pina in 1972 cind au aparut World Trade Center, cele doua turnuri care au fost darimate de avioanele care au intrat in ele in 9 septembrie 2001. Dupa aceea Empire State Building a redevenit din nou cel mai inalt turn. Dar nu pentru mult timp, pentru ca, in 2008, se va face un alt turn, care se va numi Freedom Tower si care va fi construit pe vechiul loc al celor doua turnuri cazute, si in plus va avea un memorial pentru cei 3000 de oameni care au murit aici, dintre care 300 pompieri si politisti, surprinsi in cladire in timp ce salvau ranitii.

Pe Broadway, in drumul nostru spre capatul de Sud al insulei trecem prin Union Park, care are in fata statuia lui Lafayette, facuta de acelasi sculptor care a facut Statuia Libertatii.

Ne indepartam de la drumul principal ca sa vedem Pennsylvania Station – statia de metrou – Maddison Square Garden- stadionul acoperit in care se joaca baseball, basketball, hockey si se tin spectacole si concerte – US Postal Service – posta centrala- New York Public Library – biblioteca, unde se afla manuscrise celebre, ca de exemplu a lui Mark Twain.

Ajungem in Times Square. Sunt atat de multi turisti ca nu mai ai loc sa mergi pe trotuar si trebuie sa mergi pe strada, printre masini. Cu prilejul Anului Nou, in aceasta piata se arunca de sus un balon imens. Times Sqare isi are denumirea de la sediul ziarului New York Times, care se gasea in acesta piata. Este locul preferat de demonstratii si manifestatii publice si spectacole in aer liber. Piata are o gramada de reclame luminoase zi si noapte, un adevarat spectacol de lumini in timpul noptii. Turistii vin aici sa vada show-uri pe Broadway la cele 40 de teatre.

Istoric, cu cat ne apropiem mai mult de sud, zona devine tot mai veche. Primele case olandeze s-au facut pe varful de sud al insulei. Zona din sud este de stil vechi. Strazile nu mai sunt numerotate ci au nume. Zona asta seamana mai mult cu Europa.

Aici vizitam piata tribunalelor unde se afla si biserca “Sf. Andrei” si un memorial inchinat cimitirului sclavilor africani.

Ajungem pe Wall Street, strada Zidului, care a aparut pe locul zidului fortului New Amsterdam unde este acum New York Stock Exchange, pe scurt NYSE, Bursa de actiuni, fondata la 1792.

Legat de aceasta cladire sunt cele mai cumplite amintiri. In 1929, pe 23 octombrie a cazut piata de actiuni – intr-o miercuri, joi s-a instaurat panica iar vineri, pe 25, denumita “Vinerea neagra”, toata economia americana s-a prabusit si totul came to a halt. Aveau sa trebuiasca 10 ani pentru ca economia sa isi revina din acest crash. Oamenii erau fericiti sa muncesca o zi intreaga pentru un blid de mancare. Am vorbit cu o femeie canadianca de origine britanica, care a trait in aceea perioada si spunea ca la casa lor bateau la usa zilnic oameni care sa ceara de lucru ca de exemplu sa taie lemne sau sa faca ceva lucruri in casa. Pentru asta cereau doar o masa. Tatal femeii lucra la guvern, fiind postas, si era intr-o situatie privilegiata, dar intotdeauna gasea ceva de lucru pentru fiecare pentru ca isi dadea seama cit de greu este. Multi batrini ne povestesc despre acele vremuri cind se uitau cu jind la o inghetata si nu isi permiteau sa o cumpere. Aceste greutati au format caractere puternice care au ajuns milionari in zilele actuale.

Cladirea noua a bursei s-a construit la 1903. Langa ea se afla un templu antic in care Washington si-a depus juramintul ca prim presedinte al Americii. La intrarea se afla statuia presedintelui Washington sculptata in 1833. Strada se numeste “Zidul” pentru ca inainte aici a fost un zid de aparare a fortului New Amsterdam, guvernat de Stuyvesant, primul si ultimul guvernator olandez. Olandezii au pastrat acest oras doar pentru 30 de ani, pentru ca a fost cucerit de englezi pe la 1700 si orasul a fost rebotezat New York, iar de la englezi a ajuns la americani, dupa eliberarea de sub jugul englez, in urma razboiului de independenta incheiat in 1786. Din 1786, New York devine capitala Americii pentru multi ani.

Pe Broadway, in drumul nostru spre capatul de Sud al insulei, trecem pe langa Vitelul de Aur. Si a zis Doamne sa nu va faceti chip cioplit…

E mare inghesuiala la vitel. Un grup mare de turisti brazilieni excitati vor sa-si faca poze cu vitelul in toate pozitiile. Unii se urca calare pe el, altii pe coarne, iar altii se pozeaza cum il trag de testicule. Abia apucam si noi sa facem o poza.

Acest vitel este reprezentarea anilor in care stocurile cresc, spre deosebire de anii prosti in care stocurile scad – ani reprezentati de un urs. Ca sa dea o nota de optimism, vitelul era in fata NYSE, acum i s-a schimbat locul in alta parte pentru ca nu e cazul sa mai stea acolo, vine ursul de prea multe ori si papa pe vitel.

Ellis Island, acum muzeu, era Poarta Imigrantilor care veneau din Europa. Cam jumatate din populatia actuala a Americii a trecut pe aici intre 1892 si 1954. America este o natiune de imigranti. Nu toti imigrantii erau primiti, o parte erau respinsi pe motive medicale, erau cautau la dinti si la lovele.

Dupa o ora de stat la o coada de un kilometru, ne imbarcam si ajungem pe Insula Libertatii. Facem fotografii si filmam Statuia Libertatii, Manhattan, Ellis Island, podul Verazzano, oceanul Altantic.

In urma Declaratiei de Independenta de la 1776, s-a declansat pentru zece ani o anarhie generala pe tot continentul american. Cei care nu aveau, adica revolutionarii, jefuiau pe cei care aveau, adica pe loialisti, care erau bogati, educati si respectau legile. Ca urmare, loialistii, in numar de zeci de mii, au plecat de voie de nevoie in Canada, lasand in America proprietati si bani pe care nu i-au mai vazut in veci. Canada i-a primit asa saraci cum erau, le-a dat pamant si minimul necesar, iar loialistii au luat-o cu truda din nou de la capat, intr-un cantec de veselie: ce frumoasa e viata cand iti da o alta sansa.

Ca recunoastere a victoriei revolutiei americane de eliberare de sub jugul englez, Franta, inamicul dintotdeauna al Angliei, i-a facut cadou Americii Statuia Libertatii. Statuia de 92 m inaltime are structura metalica proiectata de inginerul francez Eiffel, cel care a construit Turnul din Paris.

Statuia a fost facuta bucati, impachetata si trimisa in America unde, ca un mare puzzle, a fost refacuta din nou. Sculptorul francez Bertholdi a conceput aceasta statuie la comemorarea a 100 de ani de la independenta Statelor Unite, la 1886.

O observatie interesnta este ca numele de United States vine de la United Kingdom, Regatul Unit, asa cum era numit imperiul englez in acei ani in care soarele nu apunea niciodata, adica se intindea roata in jurul pamantului. Figura statuii este dupa modelul mamei sculptorului.

Femeia tine in mana stanga o carte mare, Declaratia de Independenta, iar in dreapta o flacara, simbolul libertatii. Baza statuii este un vechi fort care se afla pe insula. Pe piedestalul statuii se afla incrustat poemul lui Emma Lazarus: “Veniti voi cei napastuiti, persecutatii si oropsitii lumii, veniti la mine la Libertate”…

Toate denumirile din New York au legatura cu oameni care au fost pe aici la inceputuri.

Exploratorul italian Verazzano a intrat primul pe gura raului Hudson, rau care are un brat de est si altul de vest. Hudson a fost un mare explorator englez.

Manhattan este denumit dupa limba indienilor Algonquin care haladuiau pe aici.

La intoarcere mai avem putin timp sa vedem Parcul Bateriei, unde inainte acostau multe vapoare, pentru ca New York a fost un port maritim important inca de la inceput.

Parcul Bateriei a luat denumirea de la fortul circular cu 92 de tunuri care erau puse aici ca sa apere orasul la 1812 de invazia fortele britanice. Ulterior a fost numit Castelul Clinton dupa numele unui primar al orasului NY.

La inceput fortul se afla la 100 m de tarm si era inconjurat de apa. Cu ocazia marilor constructii din Manhattan pamantul si gunoiul au fost depozitate in apa si astfel fortul se afla acum pe pamant. Castelul a vazut personalitati de seama ale vremii, ca generalul francez Lafayette, aliatul Americii contra Angliei, United States contra United Kingdom, Lajos Kossuth, liderul Revolutiei Maghiare de la 1848, care nu stim exact daca a venit aici ca sa ceara azil politic sau sa ceara ajutor militar contra armatelor austriece si rusesti care in final au infrant Revolutia Maghiara la Siria langa Arad.

Pana in 1892, Castelul Clinton a fost Poarta Imigrantilor care veneau din Europa. Dupa 1892, insula Ellis a preluat acest rol. Acum este muzeu si tot de aici se cumpara bilete pentru insulele New York-ului: Ellis Island, Liberty Island, Governor Island, Staten Island.

Ajungem la “Ground Zero”, nivelul zero, citim panourile care descriu grozavenia ce s-a intimplat pe locul unde au fost inainte cele doua turnuri. Oare sa se fi maniat Dumnezeu pe ambitia si trufia umana asa tare, cum s-a intamplat cu turnul Babel din Biblie?

Turnurile aveau 110 etaje (411 m) si faceau parte din compexul World Trade Center. Au fost construite intre 1966 si 1973 de catre arhitectii Emery Roth si Minoru Yamasaki. Intre cele doua turnuri era o sfera de aur de doi metri diametru, realizata de sculptorul german Fritz Koenig, intitulata “Globul pamantesc” care a fost avariata de prabusirea turnurilor si se afla acum expusa, asa deteriorata, in parcul Bateriei, ca amintire.

Tot in zona se afla micuta biserica “Sf. Paul”, cel mai important monument din New York. Pssst! Sa nu afle teroristii.

Este cea mai veche biserica din oras, construita pe vremea olandezilor, situata in imediata apropiere a celor doua turnuri. Este denumita “The church that stood”- biserica care a rezistat, cand cele doua turnuri s-au prabusit peste ea. Care a rezistat la marele incendiu din secolul 19, cand a ars mai tot orasul. Care a rezistat la marele cutremur din secolul 20. Aici a fost hirotonisit in 1786 primul presedinte al Americii, Generalul George Washington.

Dupa victoria Revolutiei Americane, care a fost de fapt o anarhie generala timp de zece ani, New York-ul devine capitala Americii pentru multi ani. La intrarea in biserica este monumentul generalului american Montgomery, care a murit impreuna cu mii de americani la asediul nereusit al orasului Quebec in timpul invaziei americane din 1777 contra Englezilor din Canada. Vroiau sa anexeze Canada, da’ Englejii nu s-au lasat. Mult mai putini ca numar, dar mai bine antrenati, mai disciplinati, mai bine echipati si mai bine condusi de generalul Brock, Englejii le-a tras cafteala si mardeala la baietii americani la Quebec si la Quinston si le-a spus clar: PE AICI NU SE TRECE!

Inauntru in biserica obisnuia sa se roage Generalul George Washington. In spatele bisericii se gaseste un vechi cimitir unde sunt inmormantati mai ales militari, printre care Francezi ca Rochefontaine, general in armata lui Louis XVI, care au luptat alaturi de Americani contra Englezilor, pentru eliberarea Americii de sub jugul englez. United States contra United Kingdom!

S-a facut noapte bine de tot,  politia e peste tot. In sfarsit luam metroul pentru ca a fost prea obositor si suntem terminati la picioare. Statiile de metrou sunt decorate cu mosaic colorat dragut dupa stilul vechi din 1900. Este un metrou foarte vechi. Primele statii au fost construite la 1900. Plecam din oras care este foarte murdar si miroase peste tot.

Este plin de cersetori care unii sunt nebuni. Inainte erau prostituate si vanzatori de droguri in toate parcurile, dar primaru’ a luat masuri ca sa curete orasul ca speriau turistii si orasu’ nu mai facea bani. Ca sa arate cat de sigur este orasul, primaru’ Bloomberg merge la servici cu metroul.

Nu avem timp sa vedem nici macar pe dinafara Carnegie Hall, un fel de Atheneu Roman si Metropolitan Opera. Ramane pe data viitoare.

Spre Toronto! Iesim cu masina foarte greu din oras. Nu nimerim nicicum ruta de iesire. NY e foarte mare si foarte complicat. Toate drumurile duc la NY! De intrat intri cumva, da de iesit e imposibil.

Drumul spre casa e lung si obositor. Oprim la restaurantul “Wendy”, unde luam o supa de fasole cu vaca care costa numai un dolar portia, si niste snitele de pui cu cartofi prajiti. Platim numai 6 dolari. Imi place acest restaurant, care are simbol o fetita cu codite si fundite rosii.

Oprim, inainte de a trece granita, in oraselul american Rochester. Are o iesire la lacul Ontario foarte frumoasa si am avut noroc, ca era chiar o intrecere intre barcile cu panze. Uitindu-ne la lac ne linistim. Dupa forfota New York-ului totul devine normal.

De curand s-a infiintat ferryboat-ul The Cat, Pisica, care leaga Toronto din Canada cu Rochester din America peste lacul Ontario. „Pisica” sare peste lac doar intr-o ora.

La granita, la Duty Free, cumparam din nou o sticla de Gin Bombay si una de Tequilla. Atat e voie, un litru de caciula. Ginul este facut din plante aromate. Noroc!

La intrarea in Canada imi vin in minte cuvintele lui Mates, profesorul meu de fizica de la liceul Moise Nicoara din Arad:

Si daca tu nu te lupti pentru dreptul tau, atunci cine sa se lupte pentru tine, si daca nu acum, atunci cand?

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Istorie, Locuri, New York și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s