Corneliu Florea: Muzeul de artă de pe râul Columbia

(articol scris de Corneliu Florea şi publicat în “Gândacul de Colorado“)

Acolo, în nord-vestul Statelor Unite, unde Râul Columbia desparte Statul Oregon de Statul Washington, unde amerindienii acestor pământuri spuneau că se întâlneşte strălucirea dogoritoare a soarelui cu ploile binefăcătoare venite de pe ocean, pe malul drept al râului, înalt şi abrupt, se află Muzeul de Artă Maryhill ce este împlinirea visului a patru prieteni. A unui american întreprinzător şi norocos, a unei dansatoare ce a impresionat America şi Europa, a Reginei Maria a României şi a unei pasionate colectoare şi păstrătoare de artă, Alma de Bretteville Spreckeles.

Americanul, Sam Hill, s-a născut în 1857 în Nord Carolina într-o familie de quakeri (membrii unei societăţi religioase ce se consideră prieteni egali, apărută în regatul englez în vremea aşa-zisei disidenţe faţă de biserica anglicană, motiv pentru care au fost numiţi quakers în mod peiorativ, poreclă pe care ei au acceptat-o şi chiar o folosesc ca distincţie faţă de alte grupări religioase)

Bine înzestrat intelectual, robust şi harnic, a muncit în compania de căi ferate Great Northern a unchiului său. Întreprinzător şi inovator a devenit un expert în construcţii rutiere şi feroviare de pe urma cărora a prosperat şi a devenit un bogat om de afaceri. A călătorit mult, şi fiind o fire foarte plăcută, şi-a făcut mulţi prieteni adevăraţi.

În 1907 a cumpărat pe malul drept al Râului Columbia, deci în Statul Washington, 7.000 de acri (un acru ceva mai mic decât o jumătate de hectar) pe care a vrut să stabilească o comunitate agricolă pentru quakers, o societate creştină care susţine şi propagă simplitatea şi integritatea, pacea şi armonia, ega­litatea şi caritatea, fără ierarhii politice sau religioase. Minunat, mai ales partea asta cu ierarhiile. După un timp Sam Hill şi-a schimbat planurile, începând construcţia unui ranch house pentru familia sa. Cum soţia lui se numea Mary iar pe el Hill a numit atât ranch-ul cât şi mansion-ul Maryhill.

Mansion este o casă foarte mare, cât un palat. Maryhill este o construcţie aşezată paralel cu râul, de forma unei cutii de chibrituri cu trei nivele, având la capetele opuse, rampe simetrice de automobil ce urcă până la etaj unde sunt intrările principale. Astfel, clădirea are un aspect curios, unic într-un anumit fel, având intrările pe laterale, când, de regulă clădirile impunătoare au intrarea principală la faţadă. Proiectul acesta original, absolut american, a fost conceput de nişte valoroşi arhitecţi aduşi tocmai din capitala Statelor Unite, din Washington D.C.

Înainte de-a fi terminată clădirea arhitecţilor din estul cel avansat şi luminat, aici în vestul sălbatic, Sam Hill s-a răzgândit din nou, a renunţat să o folosească drept locuinţă familială şi s-a gândit să o doneze unor scopuri publice. Cum, în acea vreme, americanii trăiau clocotitor o perioadă de etalare şi prin cultură, s-a născut ideea unui muzeu.

Ideea a venit din partea unei prietene, Loie Fuller, o frumoasă şi celebră dansatoare americană, devenită faimoasă la Paris prin originalitatea costumaţiei şi a luminilor de scenă, o mare şi de viitor inovaţie la acea vreme.

Loie Fuller şi-a câştigat aureola de divă şi un loc special în înalta societate artistică parisiană, devenind o apropiată a sculptorului Auguste Rodin. A fost prietenă apropiată a Reginei Maria cu care a întreţinut o bogată corespondenţă, ulterior pu­blicată într-un volum.

În cercul prie­tenilor lui Sam Hill a fost şi Regina Maria a României, nepoata Reginei Victoria a Angliei şi a Ţarului Alexandru al II-lea. În 1926, când Regina Maria a făcut un fastuos turneu în Canada şi Statele Unite, l-a vizitat şi pe Sam Hill la Maryhill, unde, la cererea acestuia, a adus obiecte personale şi de artă pentru viitorul muzeu.

Alma de Bretteville Spreckels, soţia unui magnat al zahărului american, prietenă devotată a lui Sam Hill şi a Reginei Maria, a dus la îndeplinirea muzeului, după moartea neaşteptată a lui Sam Hill în 1931.

Acum, după atâţi ani, muzeul nu este numai amintirea acestor prieteni, dar şi o comoară de artă prin donaţiile familiei Mary şi Sam Hill, a Reginei Maria, a dansatoarei Loie Fuller, care a donat toate lucrările de artă primite cadou din partea lui Auguste Rodin, la care se adaugă şi donaţiile de artă ale Familiei Bretteville – Spreckels.

Despre Muzeul de Artă Maryhill din Statul Washington am aflat prima dată în 1988, când fiul nostru, Florin Tudor, s-a întors de la Congresul ARA ce a avut loc în Portland – Oregon, unde a prezentat eseul “Constituţia de la 29 Februarie”. La sfârşitul Congre­sului ARA, organizatorii au aranjat şi o excursie, surpriză pentru participanţi, la acest muzeu, unde, într-un anumit fel, românii s-au întâlnit cu istoria lor, cu regina lor, cea devotată întregirii neamului românesc. Florin Tudor a fost entuziasmat şi ne-a povestit cu însufleţire amănunte despre vizita şi donaţiile Reginei pe meleaguri atât de îndepărtate de România. Ne-a stârnit curiozitatea.

În iunie 1989, am făcut un mare tur automobilistic nord american. Am străbătut preeria, am trecut prin şi peste grandioşii Munţi Stâncoşi şi am ajuns la Oceanul Pacific. Din oraşul Vancouver am luat un ferry până pe marea şi frumoasa Insula Vancouver. Mai departe, după câteva zile, cu alt ferry, am trecut în Statele Unite în Olimpic National Park . Şi de aici a mai rămas o aruncătură de băţ până la Muzeul de Artă MaryHill. Vizitarea muzeului ne-a stârnit interes, amintiri şi emoţii.

Pentru că generaţia noastră, crescută şi îngrijită ideologic de dictatura comunistă, a fost foarte ocupată cu istoria tuturor comuniştilor de pe mapamond, în special cu fraţii noştri de la răsărit, nu a mai rămas timp şi de istoria noastră, în special cea despre unirea întregului popor român sub coroana regală, fiindcă între timp s-a dus şi coroana şi o parte de răsărit a României.

Aşa că, la Maryhill, dintr-odată, ne-am pomenit într-un mic spaţiu de istorie românească, în care se afla o frumoasă colecţie de obiecte personale ale Reginei Maria, printre care şi o copie a coroanei purtată la Alba-Iulia la consfinţirea unirii celei fireşti a poporului român. Tablouri şi fotografii ale familiei regale, începând cu cele ale bunicilor până la cele ale urmaşilor, sunt expuse cu gust decorativ rafinat într-un spaţiu amplu rezervat la nivelul principal al muzeului.

Vizitând pe îndelete, citind toate indicaţiile şi comentându-le între noi, ne-au reverberat sentimente şi certitudini că aparţinem unui popor vechi, de două milenii, de sine stătător în spaţiul dacic şi suntem neolatini ca fire şi vorbire. Într-un moment istoric poporul român a reuşit să se reîntregească după ce, secole după secole, a fost supus şi împărţit între mari imperii.

În timpul războiului mondial şi apoi la actul reîntregirii, Regina Maria, deşi cu rădăcini îndepărtate de poporul român, s-a dăruit acestui moment apoteotic alături de întreaga generaţie românească, la împlinirea naţională.

Ce pline de personalitate şi mândrie naţională au fost acele generaţii româneşti în acele vremuri, când mândria naţională făcea parte din identitatea tuturor popoarelor europene şi în ce stare de degradare am ajuns sub tirania comunistă impusă prin forţă. La ce îndoctrinare brutală am fost supuşi, dacă trebuia să adulăm marele popor sovietic, comunist, far călăuzitor şi în acelaşi timp să dispreţuim, blamăm şi să negăm truda şi jertfa, dăruirea şi înfăptuirea înaintaşilor noştri, a poporului nostru. Eram obligaţi să preamărim pe străini şi alogenii comunişti aduşi peste noi. În ce abominabilă tiranie am fost târâţi pentru a fi sărăciţi, depersonalizaţi şi obedienţi.

La gift-shop–ul muzeului, prin­tre vederi şi pliante despre muzeu, am găsit doar un singur volum referitor la Regina Maria „THE LAST ROMANTIC” de Hannah Pakula, apărut într-o editură new-yorkeză în 1984. Un volum de cinci sute de pagini, în condiţii grafice atrăgătoare, având pe prima copertă una dintre cele mai reuşite fotografii ale reginei care îi arăta din plin frumuseţea regală.

Lângă fotografie este şi subtitlul „The life of the legendary Marie, Queen of Roumania, the most famous beauty, heroine and royal celebrity of her time’’ – “viaţa legendarei Maria, Regina României, cea mai faimoasă frumuseţe, eroină şi celebritate regală a timpului ei”. Pe ultima copertă, pasaje din presa americană care apreciază la superlativ autoarea pentru documentaţie, strădanie şi reuşită artistică.

A fost un mic cadou pentru Ica. Mai apoi, în timpul lecturii, îmi nara mici episoade din acest roman istoric, iar la sfârşitul lecturii mi l-a recomandat imperios.

L-am citit concentrat, cu sublinieri şi notaţii. Deşi documentat total, lectura nu are rigiditatea manualelor de istorie ci de un atractiv roman de familie scris în bună manieră literară.

A fost lectura mea preferată a anului 1989. Autoarea este o intelectuală evreică plecată din România, după instalarea dictaturii comuniste, şi stabi­lită în Statele Unite. Nu a binevoit să-mi răspundă la scrisoarea prin care o felicitam şi îi ceream permisiunea unei largi recenzii cu citate. Păcat, aş fi dorit ca şi alţi români să afle despre cartea ei, în care descrie cu amănunte şi însufleţire vizita Reginei Maria la Maryhill în Noiembrie 1926. Despre surprinderile reginei în faţa peisajului arid, în faţa mansion-ului, despre emoţiile ei, despre speech-ul ei atât de aplaudat şi apreciat de către cei două mii de invitaţi a lui Sam Hill şi multe, multe altele.

Poate, după Decembrie 1989, autoarea să fi permis publicarea în România a acestei biografii atot­cuprinzătoare a Reginei Maria. Merită să fie publicată fiindcă completează fresca din vremurile cu regi şi regine a României. Poate volumul va fi un exemplu şi impuls pentru un istoric sau scriitor român să intre în competiţie istorico-lite­rară cu Hanna Pakula, şi apoi să-şi trimită volume la Maryhill, unde din când în când mai trec şi români în vizită. Poate şi un pliant din partea Ambasadei Române…

A doua vizită la Muzeul de Artă din Maryhill am făcut-o în luna august 1994. Ne întorceam din California şi am oprit câteva ore la muzeu, să îl vadă şi invitata noastră din România, colega şi prietena noastră, Dr. Violeta Naghiu.

Între timp s-au schimbat multe la muzeu; sculpturile lui Auguste Rodin şi galeria dansatoarei Loie Fuller, ce avea afişe de reprezentaţii făcute de mari pictori parizieni ai vremii, au fost mutate de la upper level la lower level, unde arătau mai mult ca îngrămădite decât ca exponate într-o galerie de artă destinată vizitatorilor. Exponatele Reginei Maria şi Sam History Room îşi păstrau, încă, exact acelaşi spaţiu, la main level, iar colega noastră a fost uimită de amintirea păstrată trecerii Reginei Maria pe aici în urmă cu aproape şaptezeci de ani. Însă la gift shop nu am mai găsit pliante sau cărţi despre trecerea ei pe aici.

Am avut o strângere de inimă la gândul că, în viitorii ani, o altă conducere a muzeului care va face tot mai mult loc artei americane în muzeu, o va coborî şi pe Regina Maria lângă Loie Fuller şi Auguste Rodin la lower floor, care de fapt e un demisol. Mai ales că Ambasada României din Statele Unite, acum ca şi în trecut, nu arată nici un interes faţă de memoria Reginei Maria din acest muzeu, deşi ea a reprezentat cu adevărat ţara noastră, ceea ce ar trebui să facă şi membrii ambasadei. Poate or fi aceiaşi diplomaţi şi diplomate de pe timpuri, dar acum primesc indicaţii preţioase din alte direcţii…

Când am părăsit mansion-ul lui Mary şi Sam, şi a invitatei lor, Regina Maria, ne-am plimbat prin frumosul parc înconjurător, plin de arbuşti decorativi, flori şi păuni, păsările favorite ale Reginei Maria, şi am plecat cu un sentiment de tristeţe că lăsăm în urmă evenimente istorice româneşti, faţă de care, aici şi peste tot, noua ochlocraţie conducătoare este total indiferentă.

Ochlocraţia post-decembristă nu este interesată de ce trebuie să refacă după îndelungata şi chinuitoarea îndoctrinare comunistă, ci cu ce se pot ei procopsi, fiindcă pentru ei patrimoniul românesc este doar un ciolan: nu apucat, ci primit pentru că au slugărit! La noi, acum, se fură şi banul public mai ordinar ca niciodată!

Noi nu avem oameni ca Sam Hill, care aici, pe proprietatea lui, a înălţat, din beton, o replică a anticului Stonehenge din Britania, un memorial pentru soldaţii americani căzuţi în Primul Război Mondial în Europa. Cinste acestui OM, care şi-a respectat cu dăruire semenii.

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Istorie, Locuri, Maryhill și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s