Andreea Frâncu: Apă şi foc

(articol scris de Andreea Frâncu şi publicat pe blogul personal)

Hawai’i, Insula Mare, ziua a 5-a. Ziua a 5-a a fost cea mai plină de evenimente şi cea mai lungă: am plecat dimineaţa devreme de la hotel şi ne-am întors după miezul nopţii.

Înainte de plecare m-am uitat pe internet la vreme şi am văzut că şansele de ploaie erau de 50%, dar cum mai aveam doar două zile până la plecare şi voiam să mai încercăm o dată să vedem vulcanul ne-am hotărât să mergem. Şi am avut noroc, fiindcă a fost mai bine decât cu două zile în urmă. De data asta am reuşit să vedem cascadele de pe drumul spre Hilo şi ploaia chiar s-a limitat la variante “scurte si pe alocuri”.

Prima oprire a fost la cascada Umauma, o cascadă frumoasă în mai multe trepte, pentru care a trebuit să plătim o taxă de intrare fiindcă drumul de acces era proprietatea unei grădini botanice. Se pare că nimic nu e gratis în paradis.

Am admirat cascada, ne-am plimbat puţin prin gradina botanică şi trebuie să recunosc că mi-a placut foarte mult, îşi merita banii. Grădina era plină de plante exotice, multe pe care nu le mai văzusem înainte si altele pe care credeam că le ştiu, dar aici arătau altfel.

Când am plătit intrarea am observat că lângă casa de marcat erau nişte sprayuri contra ţânţarilor dar le-am ignorat. Evident că am ajuns să regretăm decizia câteva minute mai târziu când intrasem destul de adânc pe cărare cât sa ne fie lene să ne întoarcem şi-am fost asaltaţi de ţânţari din toate părţile. Aşa că am ieşit din grădina botanică în ritm de breakdance, încercând să scăpăm de ţânţarii care-şi serveau prânzul din membrele noastre. Cam târziu, m-a ţinut scărpinatul până la următoarea oprire, la alte cascade, Akaka si Kahuna.

Era a treia oară că ne opream la cascadele astea, primele două dăţi nefiind în stare să ne dăm jos din maşină din cauza ploii. De data asta am avut mai mult noroc. Ca să ajungem la cascade am mers pe o cărare prin pădurea tropicală. Cu atâta ploaie, toată vegetaţia era “în floare” ca să zic aşa, adică abundentă şi de un verde aprins, sănătos.

După Akaka şi Kahuna, Cristi a hotărât că am văzut destule cascade pe ziua respectivă şi am pornit-o spre vulcanul Kilauea.

Ne-am oprit la oficiul turistic să întrebăm unde putem vedea lava (toate parcurile naţionale din SUA au un centru turistic unde poţi afla informaţii despre parc). După centrul turistic ne-am oprit la câteva cratere şi-am făcut nişte trasee scurte şi vreo 100 de poze.

Şansele de 50% ploaie se traduceau aici printr-o ploaie măruntă. Mi-a plăcut peisajul arid, lipsit de viaţă, pământul negru şi fumegând; la unul din cratere am văzut şi o urmă de curcubeu.


Cam cu o oră înainte de apusul soarelui, am condus până la capătul unui drum numit “drumul lanţului de cratere”, am parcat şi am luat-o pe jos. Am trecut pe lângă multe semne care ne avertizau cât de periculos e locul în care ne aflam (modalitatea parcului să se spele pe mâini de eventualele procese).

Drumul pavat s-a terminat şi am continuat traseul pe câmpul de lavă. Personalul parcului marcase două trasee pe lavă cu nişte triunghiuri galbene de plastic.

Primul traseu era foarte scurt şi se oprea la un loc de belvedere de unde, dacă aveai ochii buni, puteai vedea lava curgând în ocean. Ne-am hotărât să mergem mai departe şi am luat-o pe celalalt traseu, continuând şi după ce se termina marcajul.

La un moment dat am dat de o veche bucată de drum, inclusiv de un semn cu “Nu parcaţi!” care era prins în mijlocul lavei. Am mers mai departe pe câmpul de lavă până când s-a întunecat de tot, moment în care ne-am hotărît să ne întoarcem.

Din locul în care eram se vedeau multe râuri de lavă strălucind în noapte. Arăta foarte impresionant, aşa că am stat puţin şi ne-am uitat. Pe urmă ne-am mai chinuit un pic genunchii (nu e chiar uşor să mergi pe lavă prin întuneric) ne-am întors la maşină, am cinat la hotelul din parc si am plecat spre hotel.

Personalul restaurantului a fost la înălţime; mai întâi ne-au zis că trebuie să aşteptăm o jumătate de oră pentru o masă, dar, când au auzit la ce hotel stăm şi că avem de condus 3 ore până acolo, ne-au aşezat la masă imediat.

Recomandări:
annemari – Despre Hawaii

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Hawaii, Impresii de călătorie, Locuri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s