Chris Fotache: Maratonul New York 2007

(articol scris de Chris Fotache şi publicat pe maraton.info.ro)

Inceputul lui noiembrie a adus ultimul mare eveniment al anului – Maratonul din New York.

Intrucat de anul asta am devenit mult mai pasionat de triatlon, maratonul a trecut in plan secund, si toata pregatirea mea a fost in sensul de a ma asigura ca pot acoperi confortabil distanta de 42 de km, fara vreun scop anume legat de timp.

Dar, dupa un timp destul de bun la semi-maratonul pe care-l facusem cu 6 saptamani inainte, am hotarat ca voi incerca sa fac tot posibilul pentru a-l termina in 4 ore.

Obiectiv destul de curajos si, asa cum aveam sa constat, nu se poate face in 6 saptamani ceea ce ar fi trebuit sa fac timp de 3-4 luni. Si asa, incet-incet, a venit si 4 noiembrie, ziua marii curse.

New York City Marathon este cel mai celebru si cel mai ravnit maraton din lume, peste o suta de mii de oameni incercand sa se inscrie in fiecare an. Organizatorii fac o loterie si doar vreo 30,000 de norocosi primesc mult-asteptata scrisoare de confirmare, care mie mi-a venit inca din primavara. De fapt, anul asta am folosit un truc, adica m-am inscris ca roman, auzind un zvon ca strainii au o oarecare prioritate pentru ca organizatorii sa se poata lauda cu o cat mai mare si variata participare internationala.

Ca fapt destul de surprinzator pentru Romania, dupa ce am contactat federatia de atletism ca sa le zic ca sunt unul din singurii trei romani inscrisi, presedintele federatiei (fostul atlet Sorin Matei) mi-a trimis echipamentul oficial al nationalei si mi-a urat succes din partea federatiei, asa ca intr-un fel pot zice ca am alergat oficial sub culorile Romaniei.

La start s-au prezentat peste 39,000 de alergatori (aproape jumatate straini) majoritatea amatori, dar si vedete precum recordmena mondiala Paula Radcliffe, Gete Wami, Jelena Procopkuca (castigatoarea ultimelor 2 editii), Constantina Dita-Tomescu, Hendrick Ramaala, Martin Lel sau Stefano Baldini, campionul olimpic, cu care m-am intalnit la inregistrare (am poza si autograf ca s-o dovedesc). Americani nu au fost deloc pentru ca in ziua precedenta avusese loc in Central Park trialul olimpic, si fusesera cu toti acolo (cei trei calificati au fost oarecum surprinzatori, insa evenimentul a fost marcat negativ de moartea unuia din competitori). Printre celebritatile prezente la start au fost Lance Armstrong (la a doua participare) si actrita Katie Holmes.

Organizarea unui start cu aproape patruzeci de mii de oameni este o imensa actiune logistica, si alergatorii au fost grupati dupa culori si numere in Fort Wadsworth, la baza podului Verazano din Staten Island. Din cauza inchiderii podului (singura cale de acces dinspre New York) la ora 7, cand am dat drumul la televizor, erau deja in zona startului mii, chiar zeci de mii de oameni, si imense coloane convergeau spre fort.

Venind dinspre New Jersey, am evitat principalele aglomeratii si am reusit sa ajung in fort pe la ora 9, cu o ora si 10 minute inainte de start. Era destul de frig dimineata si alergatorii stateau stingheri si zgribuliti… Am vazut inca de atunci cat de multi straini erau, in special francezi si italieni (am aflat mai tarziu ca erau cate 3,000 din fiecare). Trecerea tuturor acestor oameni peste linia de start este o activitate indelungata si laborioasa, dar organizarea a fost ireprosabila si pentru nici un moment nu s-au creat imbulzeli sau inconveniente.

In momentul in care a rasunat salva de tun care a marcat startul, eu eram inca foarte departe de pod si abia dupa cateva minute am putut zari multimea care incepuse sa urce pe Verazano Bridge. Mi-au luat 13 minute pana mi-a venit si mie randul sa trec startul si plecarea in maraton este una din cele mai unice experiente pe care le poti avea.

In acordurile asurzitoare ale lui Frank Sinatra intonand „New York, New York”, sute de oameni in jurul tau se pun dintr-o data in miscare. Aproape pe nesimtite se face liniste si nu se mai aud decat vuietele numeroaselor elicoptere care survoleaza podul.

Inceputul cursei este o urcare destul de abrupta pana in varful podului, care dureaza nu mai putin decat o mila. Dar foarte repede incep sa se vada panoramele New Yorkului, cu Statuia Libertatii si zgarie norii Manhattanului in departare, marcand tinta foarte indepartata a zecilor de mii de oameni. Mai aproape se vede Brooklynul si golful din jur, din care cateva vase ale pompierilor proiectau in aer jerbe de apa multicolora.

Urcarea de pod este destul de obositoare si, vazuta din aer, este o imagine de-a dreptul incredibila. Am vazut mai multe inregistrari la TV (ca sa va faceti idee, uitati-va la inceputul acestui clip:

Este uluitoare acea masa compacta de oameni care se deplaseaza sincron in lungul podului, in trei fascicule, pe cele doua parti ale podului precum si prin nivelul inferior al sau.

Verazano este cel mai lung pod suspendat din lume si nu incepi sa-l iubesti decat la a doua mila, atunci cand incepi sa alergi la vale.

Revenind la imaginile aeriene, cele trei coloane de alergatori se impletesc la coborarea de pe pod si apoi se scurg pe 4th Avenue in Brooklyn, intregul puhoi de oameni ajungand in scurt timp sa se intinda pe mai bine de 10 kilometri. O data cu coborarea de pe pod apar si primele grupuri de sustinatori, oferind putina galagie dupa tropotul monoton al pasilor de pe pod iar apoi, dintr-o data, incepe efervescenta reala a cursei, atunci cand intri in Brooklyn.

Traseul maratonului este un tur al intregului New York cu cele 5 diviziuni ale sale: Staten Island, acolo de unde se porneste, Brooklyn cu varietatea sa culturala, Queens, Manhattan, urcarea spre Bronx si finalul din Manhattan, in Central Park. Cu ocazia asta am vazut parti din New York de care, in cei sapte ani de America, nici macar nu ne apropiasem.

Cele 6-7 mile aproape drepte de pe 4th Avenue au fost ca o parada. Suporterii erau insirati pe ambele parti, grupati mai ales in jurul formatiilor muzicale, cocotati pe stalpi, pe la balcoanele cladirilor sau de-a dreptul pe acoperisurile blocurilor.

Formatiile, majoritatea grupuri rock, dar si jazz, salsa sau disco, ofereau divertisment pentru alergatori dar mai ales pentru miile de spectatori care urlau in continuu. New Yorkezii sunt extrem de inimosi la maraton si striga absolut orice vad scris pe tine. Eu aveam tricoul cu Romania, si imi scrisesem si numele, asa ca am auzit sute de Go Romania! si Go Chris!

Printre maratonisti, in afara de omniprezentii francezi si italieni, am remarcat o multime de hispanici (probabil, localnici), in special columbeni, venezueleni si portoricani (sustinuti de grupuri la fel de mari de concetateni de pe marigni), apoi surprinzator de multi scandinavi (mai ales norvegieni, danezi si suedezi). Mai erau multi nemti si belgieni, foarte multi olandezi, si destul de putini asiatici. Fiind chiar dupa Halloween, multi alergatori erau costumati cat se poate de caraghios, in pinguini, scotieni cu fuste, sticle de mustar, faruri, etc.

In Brooklyn am putut remarca cu usurinta zonele etnice. In special cele hispanice, care erau foarte galagioase si entuziaste, cele est-europene, ceva mai calme, si apoi, oarecum socant, anosta zona hasidica. Acolo suporterii disparusera complet, si era o liniste mormantala. Doar ici si colo, cate un evreu batran cu perciuni si barba, cu palaria neagra, camasa alba si costum negru, privea nemultumit la nebunii din cauza caruia nu poate trece strada. Au fost vreo 2km foarte deprimanti si daca vroiai sa abandonezi cursa, era unul din singurele locuri unde o puteai face.

Referitor la cursa mea, pana in Brooklyn mi-a fost greu sa mentin viteza care sa ma duca spre un finish in 4 ore. Poate nu o fi fost cea mai buna zi a mea, poate era prea multa aglomeratie, sau poate perioada de antrenament fusese mult prea scurta.

Pe podul Pulaski care duce spre Queens am trecut si de kilometrul 21, jumatatea cursei, si avand deja 2h 05m mi-am dat seama ca nu am nici o sansa sa termin in mai putin de patru ore. Asa ca, in singuratatea relativa de pe pod, m-am hotarat sa renunt la obiectivul meu si in schimb sa incerc sa ma bucur cat mai mult de restul cursei. Asta a insemnat sa incetinesc pana la un ritm suficient de lent incat sa ma simt comfortabil si sa savurez atmosfera superba a maratonului.

Trecerea prin Queens a fost foarte scurta si in curand am inceput sa traversam Queensboro Bridge spre Manhattan, prin nivelul sau inferior, ca un tunel. Deja de-aici se vedeau privelisti superbe ale Manhattanului si foarte multi alergatori (turisti, evident) se opreau sa-si faca poze in toate directiile (erau foarte multi care alergau ca camere foto si chiar video).

Traversarea a fost foarte lunga si deprimanta si toata lumea astepta cu nerabdare sa iasa din nou la suprafata. La capatul podului am luat o curba stransa si dintr-o data ne-am trezit intr-o adevarata explozie de galagie. Am avut in fata renumitul „zid sonor” de pe 1st Avenue unde brusc linistea sumbra a podului este inlocuita de zecile de mii de New Yorkezi care urla din toate puterile lor.

Urmeaza vreo 3-4 km extraordinari, unde din cauza drumului denivelat poti vedea foarte departe si nu vezi decat o mare de alergatori ocupand intreaga latime a bulevardului, dar mai ales tunelul creat de marile multi de suporteri de pe ambele parti, asezati pe 10-15 randuri. Din cei doua milioane de spectatori de la Maratonul New Yorkului, cu siguranta cei mai multi se afla in prima partea a lui 1st Avenue. Daca pana acum incetinisem destul de mult, deja nu mai puteam sa merg agale, pentru ca sustinerile continue de pe margini te impingeau efectiv inainte.

Acum am inceput sa intalnesc si primele grupuri de romani (pe care-i identificam pentru ca strigau Hai Romania in loc de Go Romania) si am trecut si pe langa un grup destul de mare care atunci cand m-a vazut a inceput sa scandeze Ro-Ma-Nia, ca pe stadion. Erau zeci de mii de oameni care te purtau ca un val, cu pompoane, stegulete si balonase si a fost ca o mare sarbatoare. Dar pe masura ce inaintam spre nord, spre Harlem, multimile s-au rarit, disparand aproape complet cand am ajuns la traversarea spre Bronx. Acest pod, destul de interesant, avea caldaramul acoperit cu covoare, pentru ca suprafata sa de fier sa nu deranjeze picioarele deja extrem de obosite ale alergatorilor.

Scurtul tur prin Bronx a fost din nou deprimant, printr-un peisaj ca dupa bombardament, si cu tot felul de minoritati dubioase pe margini, singurul element mai amuzant fiind copilasii minoritari oferind dulciuri ramase de la Halloween.

Trecerea inapoi spre Manhattan e locul unde deja foarte multi concurenti se lovisera de infamul „zid” de la mila 20, acel punct in care rezervele de energie se epuizeaza si simti ca nu mai poti sa inaintezi. „Zidul” este usor de trecut daca te antrenezi consecvent, si daca ai grija de nutritia din timpul cursei. Si, daca esti atent, nu e greu de facut asta, pentru ca exista statii de apa si Gatorade la fiecare mila si in plus eu aveam si gelurile energetice la mine. Asa ca n-am avut probleme ca la primul meu maraton si de fapt pot zice ca n-am avut vreun moment in care sa zic ca nu mai pot (poate si datorita decizie de a incetini dupa jumatatea cursei).

Reveniti pe Fifth Avenue, mai aveam destul de mult de alergat, abia trecusem de marcajul de 35km.

Odata intrati in Harlem au reaparut multimile entuziaste si pe masura ce reveneam spre Midtown randurile acestora se ingrosau simtitor. Totul era ca un foc care mocnea si astepta sa erupa in momentul culminant al finishului.

La umbra cladirilor elegante de pe Fifth Avenue, suporterii tot mai nebuni trecusera baricadele de protectie acolo unde politistii nu erau atenti si se facuse un tunel foarte ingust prin care nu era usor de trecut tinand seama ca multi participanti aproape ca mergeau. In acel spatiu ingust, sustinatorii erau mult mai aproape si la un moment dat auzeam Go Chris! sau Go Romania! aproape la fiecare 5 secunde. Am auzit si neaosul Hai Romania! de mai multe ori, dar si un Allez Roumanie! ( de fapt, cred ca am auzit aceste incurajari de mai multe ori de cat le va auzi vreodata Chivu sau Radoi atunci cand joaca nationala in Bucuresti).

Nebunia adevarata incepe abia cu vreo 4km inainte de final, la intrarea pe aleile sinuoase si ondulate din Central Park.

Aici din nou suporterii sunt pe 15-20 de randuri pe ambele parti si este un vacarm greu de descris, aproape ca intrarea intr-un stadion arhiplin. Si tot acolo am hotarat ca, intrucat mai aveam destule resurse de energie, e totusi ultima mare cursa a sezonului si n-are nici un sens sa pastrez vreo energie pentru acasa, asa ca dintr-o data m-am lansat intr-un sprint care m-a surprins si pe mine.

Imi verificam ceasul si nu-mi venea sa cred ca alergam la viteza unei curse de 10km sau chiar si mai repede. Singura problema e ca majoritatea celorlalti din jurul meu parca stateau pe loc si am avut senzatia ca eram singurul care mai alerga, asa ca a trebuit sa fiu foarte atent ca sa gasesc un culoar de inaintare, facand un nesfarsit slalom pe aleile parcului.

Nici n-am mai putut fi atent la ce mi se striga, pentru ca era ca si cum ai trece printr-un culoar asurzitor, si cred ca incepusem sa bat palma cu oamenii de pe margini mai mult in semn de protectie, pentru ca mergeam chiar pe langa parapet acolo unde parea sa fie cel mai liber culoar. Zburam asa de repede incat abia am putut s-o zaresc pe Alina, pe parinti si pe Sorin si Ani, pe langa care am trecut fulgerator de repede. Eram la cel mai rapid ritm din intreaga cursa si probabil cea mai placuta experienta de istoria alergarilor mele.

De fapt, am inteles ca erau cateva categorii de alergatori acolo: cei care se opreau ca sa se odihneasca si sa-si intinda muschii, cei care mergeau agale, cei care se faceau ca joggeaza, cei putini care mai alergau intr-un ritm normal, si apoi eu care sprintam de unul singur.

Dupa cateva viraje am iesit pe suprafata mult mai lata a strazii 59, unde iar am auzit cateva Hai Romania!

Trecand prin fata primelor tribune si reintrand in parc, n-am mai putut sa continui asa de repede pentru ca deja se compactase multimea de maratonisti care savurau atmosfera de sarbatoare de pe ultimele sute de metri. Am vazut 500m, apoi 200m, 100m si zarind o bresa prin ingramadeala din fata am zbughit-o cu toata viteza spre linia de finish peste care am trecut intr-un salt si cu un chiot de bucurie. Asa s-a terminat cea mai mare cursa din viata mea, si cea mai extraordinara experienta sportiva pe care am trait-o vreodata.

Am aflat ca tot ce se spune despre New York City Marathon este adevarat – este fara indoiala cel mai important maraton din lume. N-am fost nici pe departe langa obiectivul meu initial, dar sa nu uitam ca principalul scop fusese sa ma simt bine si sa ma bucur de atmosfera cursei.

Am terminat in 4:26:14, care este totusi o imbunatatire cu 15 minute a precedentului meu record, si m-am clasat chiar la jumatatea multimii de circa 39 de mii de oameni. Uneori nici nu-mi vine sa cred ca alerg de doar 3 ani, si ca deja am facut 3 maratoane in 3 state diferite (NJ, DC si NY).

Cred ca eu eram singurul care zambea si avea chef de vorba prin cortegiul cu aspect funerar de dupa finish, luandu-mi ceva timp ca sa-mi fac loc printre oamenii prabusiti pe caldaram ca sa ies din parc.

Abia am iesit din parc ca m-am si intalnit cu galeria proprie, insa am constatat ca, in prostia lor, autoritatile inchisesera statiile de metrou de langa finish.

Si cum nu aveam stare, am mers fara oprire inca vreo 5 mile pana unde aveam parcata masina, asa ca in total am acoperit cam 50km pe jos in acea zi.

In final, iata cateva cifre referitoare la New York City Marathon:
– pe margine s-au aflat 2 milioane de spectatori si 12,000 de voluntari care au ajutat pe organizatori;
– au fost oferite alergatorilor, pe traseu, 300,000 de litri de apa si aproape 100,000 de litri de Gatorade;
– au animat publicul 120 de formatii muzicale;
– iar premiile totale au depasit $600,000.

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Locuri, New York, Video și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s