Cristache Gheorghiu: Singur printre americani – Începutul

(articol scris de Cristache Gheorghiu şi postat pe blogul personal)

[…] mă aflu acum din nou pe pământ american, mai exact pe betonul aeroportului J.F. Kennedy, unde o voce de chinezoaică anunţă ceva ce greu poţi înţelege dacă nu ştii dinainte ce vrea să spună. Până la abordarea „marilor probleme”, trebuie să mă schimb urgent de hainele de Braşovean, pentru că în New York sunt în acest moment 31 de grade Celsius.

Un alt avion, mai mic, mă va duce peste câteva ore la Miami. De data aceasta am evitat New York-ul. L-am văzut data trecută şi consider că este suficient.

Din vizita precedentă îmi vine acum în minte prima noapte când, din cauza diferenţei de fus orar, nu puteam să dorm dar, din cauza oboselii, eram incapabil să fac ceva, astfel că priveam tavanul camerei din Gramercy Park Hotel, unde ajunsesem la recomandarea vecinului de scaun din avion, un neamţ stabilit în USA.

După opinia lui, nu trebuia să caut cel mai ieftin hotel, pentru că s-ar putea să mă coste mai mult, fie chiar şi pentru faptul că, fiind probabil la periferie, voi cheltui mai mult timp şi bani pentru transport.

Banii, dar şi timpul, erau două criterii importante de apreciere, deci i-am dat dreptate. Gramercy Park Hotel este destul de ieftin şi este situat pe Lexington Avenue, chiar în inima Manhattan-ului. Atunci s-a născut în mine ideea să notez impresii de călătorie dar, cum orice minune ţine trei zile, după ce m-am obişnuit cu orarul local, dormeam în picioare de oboseală, la orice oră.

Îmi mai amintesc prima masă, într-un restaurant indian, cu ce mai picantă mâncare ce am gustat-o vreodată şi, bineînţeles, oraşul, nu numai cu construcţiile dar, mai ales, cu respiraţia lui. Da, cred că respiraţie este termenul potrivit deşi, cu siguranţă, el nu spune nimic dacă n-o cunoşti.

Oraşul nu este foarte poluat, din cauză că oceanul îi trimite permanent o briză de aer curat, dar are un miros şi un zgomot de fond specifice. Este impresionant, pe alocuri chiar frumos, dar aproape nimeni nu-şi doreşte să locuiască acolo.

Am cunoscut mai târziu mulţi americani, de la Atlantic la Pacific. Mulţi nu văzuseră New York-ul în viaţa lor, iar majoritatea nu doreau nici să audă de el. Are o faimă de ne-invidiat. Americanii obişnuiţi sunt oameni paşnici, care nu vor să-şi strice tihna din localităţile liniştite în care trăiesc.

New York-ul este fascinant o singură dată, de curiozitate. El este un oraş cu o puternică personalitate, foarte original, interesant, dar nu este deloc caracteristic pentru Statele Unite în ansamblul lor. Apoi, faţă de dimensiunea gigantică a metropolei, în Manhattan, cartierul pe care îl avem cu toţii în vedere atunci când ne gândim la New York, în Manhatten deci lucrează relativ puţini oameni şi locuiesc şi mai puţini.

După orele de lucru, cei mai săraci se retrag în cartierele învecinate, cei mai bogaţi, cu cât mai bogaţi cu atât mai departe, iar oraşul începe să semene cu un depozit uriaş de gunoaie materiale şi umane, dar care, ca printr-un miracol se trezeşte odată cu ivirea zorilor şi redevine proaspăt şi plin de viaţă. Nimic din toate acestea nu se află în restul teritoriului Statelor Unite, iar oamenii, mai ales oamenii, sunt cât se poate de diferiţi. Eu pe ei vreau să-i cunosc.

Dar, să revin în actualitate. Până la decolarea avionului spre Miami am destul timp să mă bărbieresc şi să privesc lumea ce se mişcă de colo colo.

În România sunt la modă, în special pentru femei, pantofii cu talpă foarte groasă. Spre surprinderea mea, nu văd pe nimeni aici să poarte aşa ceva. Spiritul practic al americanilor nu se dezminte nici chiar în materie de modă feminină. O sanda uşoară este cu siguranţă mai comodă, pe căldură, decât acele încălţări ce par a fi mai curând şenile decât pantofi, excelente, ce-i drept, prin zloata iernilor noastre. Dacă mă uit bine, constat că nu e mare diferenţa dintre moda de acum trei ani şi cea de azi dar, cum eu sunt departe de a fi un specialist, e mai bine să mă abţin de la remarci auto-distrugătoare cum sigur sunt cele din domeniul modei.

Uneori, vocea Chinezoaicei din difuzor pare să cânte. Periculos lucru. Nu pentru că aş fi eu vreun Ulise şi ea vreo sirenă, dar la gradul meu de oboseală am multe şanse să adorm. Sunt mai mult de 24 de ore de când sunt pe drum. Şi ce drum… E mai prudent să mă îndrept spre poarta pentru avionul meu.

Zborul spre Miami e fără amintiri, cu excepţia canapelelor ceva mai confortabile şi a perspectivei din avion asupra zonei Miami însăşi, la vreme de seară. O mare de licurici de diferite culori. Este superb! Era 10 şi jumătate când am aterizat.

(partea a II-a – Florida)

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Locuri, New York și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s