Costi Gurgu: Sărbătorile cu bila

(articol scris de Costi Gurgu şi postat pe blogul personal)

Ei bine, da, am fost curiosi sa vedem cum sint sarbatorile de iarna in New York. Multe filme avind Craciunul ca subiect se petrec in Manhattan si arata un oras luminos, decorat si pe alocuri cu accente de basm. Ca sa nu mai vorbesc de seara Anului Nou, cind la televizor ni se arata scene din toata lumea, iar New York-ul este intotdeauna prezent printre premianti — cu imagini din Times Square, multimi de oameni, lumini, confeti, vedete si o bila mare si colorata cazind spectaculos de pe una dintre cladiri, exact la ora 12.

De data asta nu am mai stat in Manhattan, ci in New Jersey, intr-un cartier numit Hackensack. Niste prieteni si-au petrecut vacanta de iarna in sud, in Arizona si ne-au oferit posibilitatea sa locuim in apartamentul lor. Oferta importanta la preturile din zona. Vreau sa le multumesc si pe aceasta cale Manuelei si lui Gabi, doi prieteni nemaipomeniti si sa le urez succes in noua aventura pe coasta de est.

Asadar am stat in New Jersey, o uriasa zona suburbana, legata de insula Manhattan-ului prin Lincoln Tunnel in sud si Washington Bridge in nord. Autobuzul ne ducea in oras, la o autogara de care am mai vorbit in primul meu post despre New York, numita Port Authority, in numai 40-45 de minute. La ore de virf puteam sa stam in masina si doua ore.

Port Authority, pentru cei care nu-si mai aduc aminte, este autogara orasului New York, inaltata pe citeva etaje, la 10 minute de plimbare de Times Square. Este organizata pe “porti”, ca un aeroport. Fiecare autobuz are plecarea de la o poarta anume si la ore exacte.

Sint 425 de porti, la fiecare poarta operind intre trei si sase linii de autobuz. Cind ajungi la poarta te asezi la coada, de multe ori cozile fiind de peste suta de persoana si astepti sa-ti vina rindul sa iei masina. Exista sali de asteptare, restaurante, fast food-uri, cafenele, chioscuri de ziare, magazine de suveniruri, intreaga cladire este exact ca un aeroport mai putin luxos.

Sub Port Authority incepe structura de tuneluri subterane care leaga autogara de gara de trenuri – Pennsylvania Station, aflata la zece minute de mers pe jos, apoi de statia de metrou Times Square, unde opresc cam sase-sapte linii diferite de metrou si se duce trei nivele in subteran si de Times Square in sine. Este un adevarat labirint pe trei-patru nivele sub strada, organizat cu mare eficienta si ingeniozitate.

Este cu totul alta afacere decit orasul subteran al Toronto-ului, care merge numai unul, maximum doua nivele in jos, dar are tunele mai largi tixite cu magazine, restaurante, etc., ca sa dea impresia de “oras” subteran si sa ajute locuitorii in iernile grele, in timp ce in New York sint numai tuneluri, pasarele si pasaje, construite strict pentru comunicarea intre cartiere si obiective de interes (gara, autogara, statii de metrou, etc). Este realmente impresionant.

Ne gindisem ca daca mergem 600 de kilometri in sud o sa vedem o diferenta de clima si ca poate o sa avem parte de o iarna mai blinda pentru doua saptamini. Intotdeauna am simtit diferenta in timpul iernii intre Iasi si Bucuresti. De data asta insa a fost pe invers. In Toronto a fost un frig de la -50C la -100C, cu mici fulguieli si cam atit.

In New York, am avut toate tipurile posibile de vreme. De la +11°C cu soare si un cer senin si perfect, la -18°C cu ninsori abundente, ploi, lapovita si vinturi de 80 km/ora care taiau in piele si coborau temperatura de la -18°C la -24°C, ori de la -10°C la -20°C. Intr-un cuvint, vremea a fost imprevizibila si mizerabila.

Respectind regula demografica a sarbatorilor din orasele mari si in New York, de sarbatori, populatia se dubleaza. Adica, in decurs de 2-3 zile populatia creste de la 8-9 milioane la 17-18 milioane si ramine asa pentru aproape doua saptamini. Este putin inspaimintator sa te gindesti la aproape populatia Romaniei intr-un singur oras.

Acest aspect era vizibil din abundenta in downtown Manhattan. Unele strazi nu le puteam strabate decit inotind impotriva, ori cu multimea. Distante pe care in mod normal le parcurgeam in cinci minute, ne puteau lua acum douazeci de minute. Mergind spre nord pe 5th Avenue – de la Bryant Park pina la Rockefeller Centre, un drum normal de 10-15 minute ne-a luat in seara zilei de 23 decembrie nu mai putin de o ora.

Magazinele dadeau pe afara de cumparatori, restaurantele si cafenelele aratau ca niste pub-uri vineri seara, cind toata lumea se buluceste sa bea o bere si bautorii ajung cu halbele in strada.

Prima zi la NY ne-am inceput-o cu o vizita in Bryant Park si apoi in biblioteca din spatele parcului, la intersectia 5th Avenue cu 42nd street, denumita Stephen A. Schwarzman. Este biblioteca lor de referinte si una dintre cele mai frumoase cladiri din Manhattan.

Am intrat de curiozitate si am stat sa o vizitam timp de doua ore. Este un adevarat palat cu scari din marmura, tavane pictate, pereti cu lambriuri baroce si candelabre din argint. Salile de studiu sint uriase si au o atmosfera de secol XIX. Exista citeva sali de lectura specializate pe diverse subiecte si in care nu poti intra decit cu programare prealabila si aprobata de conducerea bibliotecii, pentru ca ti se da acces la manuscrise originale, vechi de sute de ani. Te poti uita in aceste sali prin niste ferestre special lasate descoperite pentru vizitatori. Toate arata ca niste cluburi de gentlemen, cu fotolii din piele, rafturi din mahon, covoare persane groase de o palma si lampi Tiffany.

Cel mai mult mi-a placut totusi sala de referinte digitale. O incapere uriasa, mobilata cu mese masive din lemn, scaune inalte si peretii acoperiti de picturi. Nici o carte, nimic, doar intr-unul dintre pereti poti vedea printr-o sectiune de sticla pupitrul operatorilor de serviciu si un dulap metalic in spatele pupitrului, in care sint montate calculatoarele arhivei.

Cind intri in sala respectiva, orice legatura cu exteriorul este blocata cumva. Nici un celular nu mai are retea si nici un laptop nu se mai poate conecta la Internet. In schimb, te poti conecta la arhiva lor si-ti permit acces doar la acea parte de arhiva pentru care ai facut cerere, ca sa studiezi la fata locului. Mi s-a parut meserias sistemul.

In fine, de la biblioteca am luat-o pe 5th Avenue spre nord, spre Central Park. Ne-am asteptat ca intreg centrul orasului sa fie impodobit de sarbatori si toate vitrinele sa fie aranjate pe specific. Ca asa e in filme.

Doar citeva vitrine erau cu adevarat aranjate pentru sezon, dupa cum se poate vedea si in poze, foarte multe erau insa neatinse de spiritul lunii decembrie. Cit despre strazi, erau intr-adevar citeva special aranjate si exact ca si vitrinele specifice, acestea sint mentionate in ghidurile turistice (de genul, daca vreti sa vedeti aranjamente de Craciun, vizitati urmatoarele sase puncte: 1, 2, etc.). In rest, New York-ul arata saracacios.

Asta a fost unul dintre motivele pentru care am mers acolo. Toronto este de obicei impodobit doar in citeva puncte centrale si in rest nici nu-ti dai seama ca este Craciun, ori ca vine Anul Nou, pentru ca primaria nu vrea sa-i supere pe cei de alte credinte religioase cu prea multe simboluri crestine. Credeam insa ca in State este diferit, America fiind declarata o tara crestina. Am intilnit aceeasi atmosfera ca in Toronto. Mare dezamagire!

Din punctele festive, cel mai impresionant era Centrul Rockefeller cu bradul, patinoarul si esplanada din spatele cladirii principale. Apoi, erau vitrinele magazinului Bergdorf Goodman de pe 5th Avenue, chiar la colt cu Central Park, si alte citeva de pe 5th Avenue.

Times Square a fost la fel de luminoasa si pompoasa ca in orice alta zi a anului si in afara de scena pregatita pentru seara Anului Nou nu avea nimic special pentru sezon.

Cum afara era frig si uneori ploua sau era lapovita, ne-am gindit ca cel mai sanatos si frumos ar fi sa ne petrecem toate zilele urite inauntru, in muzee.

Am fost mai intii la Metropolitan Museum of Art (prescurtat de catre ei Met), in Central Park. Coada pentru bilete s-a miscat repede, pentru ca erau multe ghisee, asa ca am petrecut inauntru aproape o zi (o zi de muzeu, adica pina la 6 seara).

Urias si plin de comori. N-am reusit sa vedem decit un sfert si ala pe fuga. Mi-a placut la fel de mult ca un Louvre sau British Museum, pe alocuri poate chiar mai mult. In special in zonele in care era amenajat sa reflecte realitatea unei epoci sau a unui loc.

Zeci de incaperi aranjate ca si sali de palate, intrai dintr-una intr-alta prin holuri in acelasi specific, daca vroiai sa uiti ca esti la Met, puteai lejer sa ai impresia ca esti la Versailles sau la Schonbrunn. Cladiri de secol XVII sau secol XIX, cu etaje si acoperis, cuprinse sub cupola de sticla a muzeului, prin care te puteai plimba cu orele ca sa vezi cum se traia in acele secole in diverse colturi din America. Iar daca nu-ti ajungeau toate astea, arhivele erau deschise si oricine putea vizita mobila si obiectele de arta arhivate si clasate in interiorul a sute de pereti paraleli, din sticla, prin hangare uriase.

Cea mai impresionanta piesa mi s-a parut templul din Dendur. Un intreg templu egiptean mutat din desert in mijlocul unei sali mari cit un stadion. Se putea merge pe marginea salii, pe o faleza din granit, printre statui egiptene. Dincolo de faleza era un lac cu statui de crocodili si broaste testoase, iar in mijlocul lacului se afla insula templului. Pe insula de nisip se putea ajunge numai pe un pod.

Luminile intregii sali ofereau o impresie de amurg, razele soarelui intrind oblic printre coloanele templului, in incaperile de piatra pictate cu hieroglife. Aici ne-am rezervat ultima vizita inainte de a se inchide muzeul si dupa ce am vizitat interiorul templului, ne-am odihnit pe malul lacului in apusul soarelui, in zgomot de broaste si fisiit de trestie.

Au urmat doua zile mai bune, asa ca ni le-am petrecut in exterior. In prima am mers in nordul Manhattanului, in zona Washington Heights, unde am vizitat The Cloisters, in mijlocul parcului Fort Tyron. Acesta face parte din Metropolitan si este bransa devotata artei medievale.

Este de fapt un castel de marimea Pelesului, construit din bucati de castele aduse din Europa. Un turn de paza din Franta secolului XIII, o capela din Germania secolului XIV, o gradina interioara (numita cloister) din Italia secolului X si asa mai departe. Toate aceste bucati au fost asamblate intr-o constructie complexa, ca un castel medieval veritabil.

Obiectele de arta, de arhitectura, religioase, de mobilier, militare, bibliotecile, tapiseriile, toate componentele sint obiecte veritabile apartinind istoriei Europei intre secolul IX si secolul XIV si aduse peste ocean de colectionari privati, de-a lungul timpului.

Castelul se numeste The Cloisters pentru ca are nu mai putin de patru curti interioare/gradini interioare din patru parti diferite ale Europei, care vara trebuie sa arate de vis. Ca si parcul care gazduieste castelul si care se intinde cu gradini terasate de-a lungul fluviului Hudson.

Urmatoarea zi inseninata am fost tot in nordul Manhattanului, desi putin mai la sud de Cloisters, la Columbia University. Mai mica decit University of Toronto, dar la fel de frumoasa si ingrijita. Din pacate, fiind sarbatorile, studentii erau in vacanta si campusul era pustiu.

In apropierea universitatii am vizitat si catedrala St. John of the Divine, declarata de catre americani “cea mai mare catedrala gotica din lume”. Bineinteles ca daca stati sa google-iti, veti gasi si alte declaratii asemanatoare. De pilda, catedrala din Cologne, Germania, este considerate de nemti ca cea mai mare catedrala gotica din lume. Altii spun ca de fapt catedrala Santa Maria de la Sede, din Sevilla, este de fapt cea mai mare. Una peste alta, nu stiu daca a stat cineva sa le masoare pina acum, dar cea din New York este un adevarat monstru din piatra. Daca nu cea mai mare, probabil printre primele trei.

Cam alea au fost zilele frumoase. Pe restul le-am petrecut prin muzee. Am incercat Museum of Modern Art, sau pe scurt MoMA, unde era o expozitie temporara Tim Burton, dar nu am reusit sa intram la ea.

Pentru Tim Burton trebuia sa ne facem rezervarea si plata cu cel putin o zi in avans. Asa ca, in ziua aceea am mers la Natural History Museum, unde aveau nu mai putin de sase expozitii temporare.

Natural History, Met si Cloisters au un sistem elegant de plata a biletelor. Acestea nu sint gratis ca in Londra, dar ei doar iti sugereaza un pret, iar tu poti plati cit vrei. De genul, ei sugereaza $20 de persoana, iar tu poti plati $1 de persoana, daca atita ai in buzunar. In privinta expozitiilor temporare insa, se schimba lucrurile. La Natural History Museum, acestea se platesc separat de biletul de intrare in muzeu si pot fi intre $20 si $60 biletul, in functie de expozitie.

Am ales The Silk Road (Drumul matasii), o expozitie care promitea ca este ca un spectacol interactiv si costa numai $30 de caciula. Cea mai ieftina expozitie a sezonului era ceva cu insecte, la $20. Cea mai scumpa era una cu mamifere ciudate din trecut si prezent, la $50.

Drumul matasii a fost frumos facuta, interesanta, dar nu de $30. Partea mai nasoala a fost cind am incercat sa mai vizitam muzeul in rest si acesta, precum orasul care-l gazduieste, era plin pina la refuz de vizitatori, marea majoritate familii cu copii mici, in carucioare, sau tiriti de mina prin salile cu dinozauri.

Dupa numai o ora de nervi (nu este bine sa incerci sa depasesti o mama cu carucior, ca imediat ti-o iei peste picior, ca din intimplare…) am renuntat si am iesit dezamagiti din muzeu. Sfatul meu este daca ajungeti la New York si vreti sa vizitati Natural History Museum, sa o faceti in alt sezon decit in timpul sarbatorilor de iarna si oricum nu in weekend, cind toti parintii au liber.

In aceeasi seara am incercat sa facem rezervare la Tim Burton pentru a doua zi. Fara succes. Am reusit doar cu doua zile in avans. Asa ca urmatoarea zi ne-am hotarit sa fie Guggenheim.

Mare greseala. A fost exact ziua cu -18°C, temperatura care cobora pina la -24°C din cauza vintului. Coada la bilete era pe opt rinduri in holul muzeului si apoi iesea si inconjura cladirea.

Am asteptat doua ore in frig si inca o ora si jumatate in hol, ca sa putem cumpara bilete. Inghetati si demoralizati de masa de oameni care se revarsa constant inauntru (iar Guggenheim este o cladire mica in comparatie cu celelalte muzee), am inceput vizita.

Dezamagitor. Cladirea se inalta pe nu mai putin de 5 etaje in spirala (forma care o face celebra si arata intr-adevar deosebit). Problema a fost ca in perioada sarbatorilor de iarna, stiind probabil ce omor de oameni o sa ii ia cu asalt, nu si-au mai facut probleme de organizare.

Intreg muzeul avea numai o singura expozitie temporara si anume opera lui Vasily Kandinsky si absolut nimic permanent. Iar mie imi place Kandinsky, dar cu numai zece tablouri pe etaj si alea agatate pe pereti otova, fara nici un aranjament special, mie mi s-a parut putin cam subtirel.

In primul rind, am venit cu niste asteptari, ca totusi vorbim de Guggenheim. Apoi, am stat doua ore la -25°C si inca o ora si jumatate inauntru, la coada, ca sa cumparam niste bilete care ne-au costat $20 de persoana. Toate astea ca sa vedem o expozitie mica, de maximum 50 de tablouri.

Singurele lucruri care mi-au mai alinat dezamagirea, au fost doua salisoare anexa, unde erau strinse lucrari de citeva ori mai multe decit in tot muzeul. In prima erau cam 40 de lucrari din timpul lui Kandinsky, dar facute de “colegi” de generatie, pe alocuri foarte interesante. Iar in a doua erau cam 60 de schite si lucrari in creion ale lui Kandinsky. Fara aceste doua anexe, expozitia nu era demna de numele de “muzeu”. Chiar si asa…

In fine, urmatoarea zi am ajuns la MoMA. O alta coada de o  ora si jumatate numai ca sa ne validam biletele cumparate pe Internet, apoi inca o ora si jumatate la coada la haine, ca la inghesuiala care era si acolo, nu ne permiteau sa intram cu hainele groase si gentile pe umar. Asa ca am pierdut trei ore numai la cozi (si pot spune ca nici nu am ajuns la prima ora acolo).

In muzeu n-am avut mai mult de cinci ore. Ei bine, expozitia Tim Burton era pe trei etaje si ne-a luat trei ore. Absolut superba. N-am cuvinte sa o descriu, dar daca ajunge in turneul ei in jurul lumii si in Romania, merita cu prisosinta.

De la machete si decoruri din filmele lui, la colectii de fotografii artistice facute de el, la afise de film, la sutele de schite pe care le-a facut pentru fiecare film in parte, atunci cind a creat personajele si apoi le-a dezvoltat in ce am vazut noi in filme (ca intotdeauna, 70% din perioada de documentare si dezvoltare ramine in afara filmului, asa ca ce veti vedea in aceasta expozitie este in mare parte inedit) si in fine, un tunel lung in care intri prin gura larg deschisa a lui Beetlejuice si unde ai citeva zeci de televizoare care ruleaza incontinuu un serial de animatie realizat de Burton, cu primul sau personaj celebru, Stainboy. Fiecare televizor arata cite un episod separat, asa ca lumea statea la coada si inainta de-a lungul tunelului pe masura ce episoadele se terminau si erau reluate. Un umor bestial si sadic. In fine, super-recomandat.

Dupa Burton, am mai vazut o expozitie temporara – Bauhaus. Fiind amindoi designeri, era firesc sa mergem la asta si nu la altele. Si am mai vazut inca aproape jumatate dintr-un etaj, apoi s-a inchis muzeul. Ca si Met-ul, este un muzeu unde trebuie sa mai ajungem si sa vedem si restul. Este musai. Ce am reusit sa vizitam ne-a convins pe deplin.

In fine, am ajuns si la ajunul Anului Nou. Evenimente interesante se intimpla in mai multe locuri din New York, dar ceea ce este aratat in toata lumea este celebrarea din Times Square.

Bun, stiam deja ca nu am fi avut nici o sansa sa fim exact in piata, in fata scenei si a bilei. Oamenii vin si isi ocupa locuri acolo de la sapte dimineata. Dar citisem ca exista doua bulevarde de unde se poate vedea o buna parte din Times Square si bila, chiar si de la distanta – 7th Avenue si Broadway.

Am ales 7th Avenue pentru ca ne-a fost mai usor sa ajungem acolo de la metrou. Ni s-a spus ca pe parcursul zilei se umplu amindoua din Times Square spre Central Park si, ca in functie de ora la care ajungem, vom sta la o anumita distanta de piata.

Am luat cina pe 7th Avenue, intr-un bistrou, si pe la opt seara am iesit pe strada. Deja multimea ocupase cele doua bulevarde pe primii trei-patru kilometri de la piata. Politia organiza bulevardele cu o eficacitate ce denota un exercitiu indelung practicat.

In primul rind, pusesera garduri de-a lungul celor doua bulevarde, din Times Square pina in Central Park. In felul asta organizasera cele doua benzi de circulatie de la mijloc pentru multime si cele doua din exterior, pentru ca masinile de politie si salvare sa se poata deplasa liber de-a lungul bulevardului. Pietonii se puteau deplasa numai pe trotuar.

Imediat ce se umplea bulevardul intre doua intersectii, veneau cu garduri noi si inchideau intersectia in cauza, creind tarcuri pentru cei citiva mii de oameni deja aflati intre cele doua intersectii.

Am intrat intr-un astfel de tarc, la trei-patru kilometri de Times Square, desi era doar opt seara. Politia ne-a controlat in genti si buzunare sa nu avem arme si bautura, apoi ne-a lasat sa intram. Plouase toata seara, iar acum ploaia se transformase in lapovita.

Am stat in multime vreo 40 de minute si incepusem deja sa simt apa patrunzind prin haina si caciula. In dreapta noastra era un cuplu de americani la vreo 50 de ani, stilul de sudisti, cu palarii de cowboy si haine de piele intoarsa cu franjuri lungi.

L-am intrebat pe tip ce asteapta de fapt toata lumea asta, numai pe 7th Avenue erau probabil deja citeva sute de mii. Ce asteapta acolo, in ploaie, ca oricum nimeni nu o sa vada sau o sa auda ce se intimpla in Times Square. Mi-a aratat pe unul din acoperisurile blocurilor din piata o chestie rotunda si luminata intens.

“Aia-i bila”, mi-a soptit putin evlavios. Pentru noi nu arata mai mare ca o moneda de 25 de bani. “Asta-i tot?” am intrebat uimit. “In rest nu o sa se intimple nimic pentru noi cei care nu sintem in piata?” Mi-a raspuns cu o mindrie jignita: “Dropping the ball it’s a great American tradition!” (“Caderea mingiei este o mare traditie Americana!”) Bun, ce mai poti spune.

Dupa o ora de stat in picioare, impins in toate partile de pustani fara odihna si murat de lapovita, n-am mai suportat, asa ca am sarit gardul ca sa nu mai trecem prin postul de politie si am iesit din tarc. Ne-am adapostit linga o cladire ca sa ne facem planul de actiune.

Politia inchisese cu bariere si strazile laterale si propriu-zis, odata iesit din tarcuri, baietii te impingeau catre capatul cozii, adica cit mai aproape de Central Park, la kilometri si kilometri de bila cu figuri. Am reusit sa gasim singurul motiv care inmuia politistii si-ti dadeau drumul pe trotuare si din intersectie in intersectie: “fac pipi, domnu’ politist! Nu ma mai pot tine!”.

Si uite asa, cind eu, cind Vali, ne-am plins de vezica si am avansat de-a lungul lui 7th Avenue cale de vreo 5-6 intersectii spre sud, spre Times Square.

Dupa o ora, pe la ora 10 seara, ne-am oprit la o cafenea de cartier, unde am stat, am baut o cafea si ne-am incalzit. Ne-am intors in strada la ora 23:15, am ochit tarcul de linga noi, la o distanta mai mica de trei kilometri de Times Square, ne-am supus iar perchezitiei politiste si am intrat.

Ei bine, bila a cazut spre stinga bulevardului, asa ca am vazut mindria nationala in cadere pentru doar doua secunde si la fel de mica. Apoi au inceput sa curga confeti in Times Square si sa sara artificiile deasupra lui Central Park.

Lumea se intorcea ca la un meci de tenis dintr-o parte in alta, ca sa faca poze. Ne-am pupat si ne-am felicitat, am stat cit au durat artificiile, adica vreo 20 de minute, apoi ne-am gindit sa ne gasim o alta cafenea deschisa, unde sa pierdem inca o ora, poate doua, pina se elibereaza strazile si putem intra la metrou.

Trebuia sa luam metroul pina la Port Authority si de acolo autobuzul spre New Jersey. Nu de alta, dar erau citeva milioane de oameni pe cele doua bulevarde si in zonele inconjuratoare Times Square-ului si majoritatea cautau probabil cel mai apropiat metrou. Iar amintirea noastra de la primul revelion in Piata Primariei din Toronto (Nathan Phillip Square) este cumva cosmareasca, cu doar o suta de mii de oameni (nu milioane!) inghesuindu-se spre metrou si sufocindu-se pe scarile inguste si pe platformele de tren. Atunci ne-a luat doua ore ca sa putem lua metroul.

Spre uimirea noastra, in mai putin de o ora de la miezul noptii strazile erau aproape golite, zecile de mii de politisti lucrind cu o exactitate de robot sa te ghideze spre metroul de care aveai nevoie si manevrind barierele care inchideau anumite strazi cu precizie, pentru a nu ingadui lumii sa zaboveasca in zonele de inghesuiala, ori pina la urma, in centrul orasului.

Cu toate milioanele de oameni, nu am vazut nici un singur betiv, nici o urma de batai, vitrine sparte, ori altele asemanatoare. Totul s-a desfasura linistit si pasnic, politia foarte politicoasa si serviabila, oamenii foarte ascultatori si disciplinati.

In drumul nostru spre Port Authority (pina la urma am mers pe jos, pentru ca era la numai jumatate de ora de plimbare) am vazut intreaga zona a celebrarii dupa consumarea faptului. Ziceai ca esti intr-o zona de razboi, dupa ce au aruncat cu bombe.

Oricum, este o experienta pe care, daca ai posibilitatea, este frumos sa o incerci o data. Sa zici ca ai facut-o si pe asta. Dar noi nu cred ca mai calcam a doua oara in New York, de sarbatori. A fost interesant, dar ne-a ajuns.

La Multi Ani!

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Locuri, New Jersey, New York și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s