Simona Botezan: North Virginia, unul dintre cele mai bogate state din SUA

(articol scris de Simona Botezan şi publicat în Phoenix Mission)

Primele mele amintiri despre Statele Unite ale Americii sunt legate de nordul Virginiei, locul în care am călcat pentru prima dată pe pământul făgăduinţei. Prima impresie despre Virginia a fost aceea că am ajuns în paradisul pescarilor, iar urmatoarea – că am ajuns în locul în care s-a turnat “Pe aripile vântului”.

În primele zile am  învăţat că distanţele au cu totul alt sens decât acasă, în România şi că aproape sau departe se măsoară în mile, dar mai ales în funcţie de timpul de care ai nevoie ca să ajungi dintr-un loc în altul cu maşina.

Şocul cultural a fost imens. Aveam impresia că nimic din ceea ce învăţasem acasă nu-mi este folositor aici şi mă simţeam pierdută şi neajutorată zilnic. Adaptarea a fost lungă şi grea. Nu cunoşteam zona, unităţile de măsură, mărfurile din magazine, legile scrise şi nescrise ale locului, limba şi slangurile, oamenii şi obiceiurile Virginiei. Cu timpul am înţeles că am ajuns într-un loc minunat, cu posibilităţi imense şi că a locui în Virginia este un privilegiu, un vis frumos devenit realitate.

Istoria Statelor Unite începe în aceste locuri, în special perioada colonială. În anul 1607, Christopher Newport, primul explorator englez a ajuns în America de Nord, şi a debarcat în Virginia, în locul  în care astăzi se află oraşul Jamestown. Oraşul Jamestown din Virginia este locul în care s-a format prima colonie permanentă engleză de pe continentul Nord American.

Situat în sud-estul Statelor Unite, Commonwealth of Virginia, este unul dintre cele patru state americane care utilizează denumirea de commonwealth (stat prin asociere).

Numele statului Virginia provine de la regina Regatului Unit al Marii Britanii, Elisabeta I, supranumită şi Virgin Queen. De asemenea, Virginia este unul dintre cele 13 state originare ale SUA şi fosta capitală a confederaţiei sudiste.

Virginia este şi “Mama Preşedinţilor”, deoarece 8 dintre cei 44 de preşedinţi ai SUA s-au născut în acest stat: George Washington, Thomas Jefferson, James Madison, James Monroe, William Henry Harrison, John Tyler, Zachary Taylor şi Woodrow Wilson.

Virginia mai este cunoscută de asemenea şi sub numele de Mamă a Statelor, întrucât porţiuni ale coloniei originale, numită Colony and Dominion of Virginia, au stat la baza formării altor state ale Statelor Unite, West Virginia şi Kentucky, împreună cu porţiuni din statele Ohio şi Indiana. Astăzi, o treime dintre veniturile statului provin din turism, deoarece Virginia adăposteşte la tot pasul obiectivele turistice şi istorice din perioada Revoluţiei Americane şi cea a Razboiului Civil.

Puncte de interes în Virginia: Mont Vernon, locul în care s-a născut părintele naţiunii americane, George Washington. Monticello – localitatea care adăposteşte casa memorială a lui Thomas Jefferson. Oraşul Richmond este capitala confederaţiei şi a Virginiei, iar  Williamsburg este fosta capitală a Americii din perioada colonială.

Obiectivele turistice ale Virginiei sunt situate în zona Chesapeake Bay, locul de vărsare al Potomacului în Atlantic.

Chesapeake Bay Bridge Tunnel este un pod impresionant cu lungimea de 18 mile, care trece peste şi pe sub Chesapeake Bay şi leagă Capul Charles de Norfolk. Tunelul subacvatic, parte a podului, are doua mile lungime, iar construcţia lui a fost o provocare pentru abilităţile inginerilor şi constructorilor americani. Cele două mile de tunel subteran au fost construite pentru a evita obstrucţionarea transporturilor maritime din şi înspre portul Baltimore. Datorită acestui pod este scurtată semnificativ distanţa dintre continet şi peninsula Del-Mar-Va.

Alte puncte de atracţie ale Virginiei sunt: staţiunea Virginia Beach de la Oceanul Atlantic, parcul natural Shennadoah, parcurile naţionale şi istorice Fredericksburg şi Spotsylvania, cavernele Luray, Cimitirul Naţional Arlington,  rezervaţia naturală Great Falls, Lawnsdown Resort şi foarte multe clădiri şi monumente istorice.

Statul este unul dintre cei mai mari producători de cărbune din SUA, deţine foarte multe resurse naturale,  are o producţie industrială şi agricolă, transporturi, comerţ şi servicii foarte bine reprezentate.

Astăzi, Virginia este unul dintre cele mai bogate state ale SUA. Conform revistei Forbes, patru miliardari cu venituri anuale de peste 10 milioane de dolari, sunt rezidenţi în nordul Virginiei şi au dezvoltat afaceri în această zonă. De asemenea, în Virginia se află două dintre cele mai renumite baze militare ale marinei americane, Quantico şi Norfolk, precum şi Academia FBI.

Lista de nativi faimoşi ai statului Virginia este impresionantă. În afară de cei opt preşedinţi americani pe care i-am amintiti deja, Virginia este şi locul de provenienţă al generalului confederat Robert E. Lee; al actorilor Warren Beatty, Richard Arlene şi Joseph Cotten; al exploratorilor polari Richard E. Byrd şi William Clark; al pictorului George Bingham, al cântăreţei Ella Fizgerald şi a altor americani celebri.

Foarte mulţi ambasadori locuiesc în nordul Virginiei, în imediata vecinatate a capitalei naţiunii.Datorită climatului propice şi al legislaţiei pro-afaceri a statului Virginia, foarte multe corporaţii de renume mondial au headquarterul aici.

Peste treizeci din cele o mie, cele mai renumite afaceri din lume desemnate de Forbes, au sediul central în Virginia. Amintesc Smithfield Food, Orbital Sciences, CarMax,Watson Wyatt Worldwide, Verizon, Capital One, Dollar Tree, Capital Dinamic, Dominion Resources, Freddie Mac, Sallie Mae, CACI International, FHC Health System, Mars Inc s.a.m.d. Aceste companii obţin profituri între 1.300 şi 30.000 miliarde de dolari anual şi dau o dinamică spectaculoasă acestor locuri.

În prezent, în vecinatatea aeroportului internaţional din DC, în cadrul proiectului One Loudoun, a început construcţia noului World Trade Center al capitalei americane. Noul WTC va fi aşadar în oraşul meu, Ashburn Virginia.

Oraşul Ashburn este situat în nordul Virginiei, în Washington DC Metropolitan Area, şi are o dinamică fenomenală. Se află lângă Aeroportul Internaţional Dulles din Washington DC, pe coridorul industrial Loudoun şi la 27 de mile NV de Casa Albă.

În urmă cu patru ani avea circa 70.000 locuitori, în două cartiere principale – Ashburn Village şi Ashburn Farm. Astăzi se apropie de 300.000 locuitori, are trei cartiere complet noi, apărute în ultimii cinci ani – Broadland, Belmont Ridge, Brambletown şi Lansdowne, ultimul situat lângă staţiunea cu acelaişi nume de pe malul Potomacului.

Peste tot în Ashburn sunt lacuri, parcuri, fântâni arteziene, copaci ornamentali, case albe imense, cu personalitate şi stil, backyard-uri spectaculoase, pieţe cu magazine şi malluri, centre sportive,  patinoare, piscine, săli de spectacole şi foarte multă verdeaţă. Ashburn este casa echipei de fotbal American Redskins, National Crash Analysis Center şi Old Dominion Brewing Company.

Ashburn are două universităţi, un spital judeţean este casa companiilor AOL, Verizon, Equinix, Institutului Medical Howard Hughes, al staţiunii de cercetari Janelia farm şi multe corporaţii prestigioase de hi-tech.

Ashburn este un loc frumos, sigur, şi plăcut ca să trăieşti. Pe pontoanele din Ashburn, la orice ora din zi sunt pescari. În mijlocul lacurilor tronează, de cele mai multe ori o arteziană, care clipoceşte tot timpul anului, iar seara este luminată într-o mulţime de culori. Sunt lacuri mai mici şi mai mari, unele populate cu bărci şi hidrobiciclete, altele cu raţe sălbatice, iar altele cu nuferi.

Casele îşi arată siluetele albe şi zvelte dintre copaci, iar gazoanele şi piscinele încântă privirea la orice pas. Totul este alb imaculat şi nuanţe de maro. Iarba şi copacii ornamentali schimbă culoarea. Peste tot sunt arbuşti şi multe flori. Din loc în loc, dintre copaci şi aleile pietonale răsar zone de agreement, clădiri ale comunităţii, terenuri de golf, tennis, fotbal, baschet şi baseball; piste de biciclete sau de atletism şi locuri de joacă pentru copii.

Este foarte curat şi atâta linişte, deşi oraşul este situată la intersecţia rutei statale 7 cu ruta 28 şi este străbătut de Dulles Greenway, tool road-ul  267 care leagă Washington DC de Aeroportul International Dulles şi oraşul istoric Leesburg. În curând, unul dintre tronsoanele metroului din DC va merge până la aeroportul Dulles, iar oraşul Ashburn va fi capătul liniei de metrou şi va avea o reţea de metrobus.

Pe aleile din zonele rezidenţiale oamenii fac jogging, plimbă copii în cărucioare sau ies cu rolele şi bicicletele la plimbare. Din loc în loc, apare un om cu unul sau doi câini sau un antrenor cu un grup de copii. Sunt multe baze sportive şi cluburi în Ashburn.

Legea statului Virginia interzice consumul băuturilor alcoolice în spaţiile publice şi accesul pe terase în ţinute de plajă. Toate piscinele din Virginia sunt supravegheate de salvamari, iar accesul în piscine este restricţionat de prezenţa salvamarilor, indiferent de adâncimea piscinei.

Luna iunie este luna furtunilor şi a tornadelor. Cerul se face mov sau gri în câteva minute şi începe să bată vântul. Oamenii s-au obişnuit cu ele. E preţul pe care-l plătesc oceanului pentru toate minunaţiile din jur.

Este foarte cald şi umed, o climă blânda, plăcută semănând într-un fel cu cea din Grecia, Italia sau în nordul Africii pe coasta Mediteranei, undeva la graniţa dintre temperat oceanic si subtropical. Zăpada se arată foarte rar aici (cu excepţia acestei ierni 2009 – 2010 când temperaturile şi depunerile de zapadă au atins maxime istorice).

Există o zonă veche a oraşului Ashburn şi chiar dacă aici noţiunea de vechi are alt sens decat acasă în România, se vede diferenţa între zona veche a oraşului cu case construite acum 70 – 80 de ani, cu străzi înguste şi zona nouă, complet diferită şi în plină dezvoltare. În unele cartiere avioanele fac parte din peisaj, oraşul fiind situat pe traseul multor transoceanice care se îndreaptă spre aterizarea pe Dulles.

Privesc uneori avioanele, păsări imense de metal, unele viu colorate, altele albe, cu două sau patru motoare. Unele zboară foarte jos, merg la aterizare, ai impresia că stau pe loc sau că poţi să le atingi. Recunosc uneori companiile europene după sigle şi culori: British Airwais, Air France, Tarom, KLM. Încerc să văd ce scrie pe coadă, e ca un joc – de unde vin sau încotro pleacă avioanele astea? Care sunt curse interne şi care dintre ele vin, la fel ca şi mine, de foarte departe, de pe alt continent…

Pentru iubitoarele de shopping vestea bună este că mall-urile de aici sunt imense, iar reducerile se ţin lant. Dacă eşti pasionată de shopping, Virginia este locul ideal în care vrei să faci cumpărături.

Leesburg premium Outlet, este un mall imens în care clarence-uri obişnuite sau reduceri de la 30% pana la 80% sunt zilnic, aproape fără nici o ocazie, doar de dragul vânzărilor. La fel ca multe alte zone din America, zona North Virginia este modelul societaţii de consum perfect.

Ar mai fi multe de spus despre Virginia. Aici, în Virginia, se află una dintre cele mai mari şi celebre baze militare americane, Quantico. La Triangle, baza militară Quantico şi Scoale FBI, reprezintă un fel de oraş în oraş, impresionant. De asemenea, Virginia găzduieşte Universitatea Virginia Tech din Richmond care este printre cele mai bine cotate din SUA, în domeniul studiilor  tehnice.

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Baltimore, Impresii de călătorie, Istorie, Locuri, Virginia și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s