LetGo: Cu „Murgul” prin America – partea a VIII-a

(articol scris de LetGo şi publicat pe motociclism.ro)

In cateva minute a venit un tip cu care am discutat, foarte colocvial, despre ce urma sa comand si, pana sa imi aduca potolul, mi-a servit un ceai fierbinte.

Era lume multa care se bucura de iesirea la restaurant, galagie mai ca era ca la o berarie, desi era o galagie mai eleganta. Domnisoara agera la minte continua sa primeasca alti clienti…

Mi-am savurat fierbinteala din ceai pana cand am vrut sa vad mai mult din restaurant. In partea din spate a salii, spre toaleta, erau cateva obiecte de valoare asezate ca la muzeu: ceva obiecte vechi din piele, altele din metal, mai multe tablouri… Oamenii, desi erau turisti ca si mine, pareau de-ai casei. Radeau cu pofta si nu se sinchiseau sa afiseze nicio masca.

Desi, dupa gustul meu, as fi facut ceva cu sistemul de iluminat astfel incat sa apara si ceva intimitate pentru fiecare masa in parte, m-am simtit ca acasa datorita caldurii din incapere si a celei cu care am fost servit.

Cina a venit calda: cel mai mare hamburger din meniu si cartofi prajiti. Ma asteptam la intrarea in restaurant sa imi alint gatul cu ceva mai de-al casei, dar cum „asta e mancarea traditionala a locului” (cum zicea tipul cu meniul)…

Aparatul foto avea bateriile descarcate si nu am reusit sa iau cu mine nicio imagine. Am mai servit un ceai fierbinte ca dupa-masa si am iesit pe usa alt om decat am intrat.

Caldura ceaiului o simteam intinzandu-se in tot corpul ca o plapuma moale si calda. Pentru moment, frigul ma pandea neputincios. 30 de metri cat am mers nepasator pana la motocicleta nu stiam unde s-o apuc. Ma uitam in jur dupa un motel, insa nu retin sa fi vazut vreunul ca am ajuns, am dat cheie si am si plecat la drum.

Era deja intuneric si raceala muntilor se simtea mai apasatoare cu fiecare suta de metri lasata in urma. Din nou mergeam noaptea, doar eu pe motorul meu calarind America. Farul imi dadea satisfactie mergand pe intuneric, insa in jur stiam ca sunt munti si un regret adanc imi apasa pieptul ca nu puteam sa ii vad. Mi-i imaginam doar cum raman in urma ca niste giganti intelepti care imi dadeau voie sa trec daca le pot indura pedeapsa rece. Nu puteam ramane sa ii vad. Trebuia sa ajung la San Francisco, si asta cat mai repede.

Simteam totul in jur ca pe o bariera de trecut in drumul meu spre finalul calatoriei. Totul devenise, pe moment, un tel de indeplinit, desi mi-as fi dorit atat de mult sa mai fi ramas ca sa vad si acele locuri. Aici nu mai erau campuri cu porumb sau nisip in jur. Erau Sierra-Nevada, niste munti pentru care as fi fost in stare de mult doar ca sa ii vad.

A mai trecut o localitate, inca una… Desi eram foarte concentrat la condus, cum eram deja obisnuit, simteam ca intru intr-o stare de reverie din cauza oboselii si a frigului. Eram in cautarea unui motel, iar timpul parca nu isi mai avea sens. Statuse in loc pentru ca eu sa ajung cat mai departe. Ma incapatanam sa nu simt frigul care era singurul ce imi ridica un zid atat de inalt in fata ochilor incat imi venea sa scot niste sunete demne de mila.

Tremurand, sorbeam fiecare particula de caldura ce o simteam pe picior de la tevile de esapament care duduiau fara incetare. Era mai frig ca niciodata. Ma gandeam la noaptea trecuta, la somnul din Valea Mortii sub un cer senin si sacul de dormit de care ma dezveleam. Era prea mult, imi simteam genunchii neputinciosi si atat de reci, iar degetele de la maini le simteam subtiri si reci.

Am ajuns dupa un lung chin in Big Pine si, nevazand din mers niciun loc de petrecut noaptea, nu m-am sinchisit sa iau o pauza. Eram prea pornit sa ajung cat mai repede intr-un pat. Si am continuat sa merg pana in Bishop, un orasel mai mare al locului.

Acolo am oprit la o benzinarie unde am vorbit cu doamna de la desk despre un motel mai ieftin. M-am simtit mangaiat cu o mana calda in timp ce vorbeam cu ea. Privirea i-a dezvaluit inima atat de buna, si se vedea ca ii pasa de calatorul din fata ei. A fost ca o gura de apa rece in desert.

Era cam plin locul cu turisti din cauza auto-show-ului de a doua zi. Am pornit spre motelul de vis-a-vis cu reclama rosie luminoasa, insa m-am oprit repede observand acel „NO VACANCY” impunator. Pentru moment, uitasem ca afara din localitate ma astepta cu coltii lucind un ger care intra pana in maduva oaselor. Nu am vrut sa imi mai incerc norocul. Am pus benzina si dupa ce am mai zabovit in parcare cateva minute, am plecat mai departe. Nici azi nu stiu ce m-a facut sa iau decizia de a nu ramane.

Nu la multi km dupa ce am plecat m-a salutat din nou frigul. De data asta nu puteam sa nu ii dau importanta. Era trecut de ora 11 si mai batea si vantul rece care cobora din versantii de pe partea stanga. Mi-am pus in minte sa ma opresc la primul motel. Pretul deja nu mai avea importanta.

Am oprit intr-un loc intre localitati cred, la un bar in stil american, construit din lemn, care se afla vis-a-vis de un fel de pensiune, probabil motel. Tipul urma sa inchida, ceea ce mi-a si spus cand am intrat pe usa. La rugamintea mea mi-a spus ca cel mai apropiat loc de dormit era in localitatea prin care tocmai trecusem, pe un drum ascuns, intr-un loc cu acelasi nume ca si barul. Nu retin exact numele, insa era sub forma xx’s tavern.

Ideea de a lua cale intoarsa s-a izbit de orgoliul meu si de scopul pe care il aveam. Mi-am spus atunci: Nu dau inapoi! Am urcat iar pe murg si am dat bice. Atunci mi-am dat seama cat tin la motocicleta. Nu m-a lasat niciodata la greu, si ma astepta cuminte sa dau iar cheie si sa o luam la drum. Era singurul prieten caruia puteam sa ii spun cati km am in minte, sau daca mai pot, cu care gustam din toate frumusetile, care imi impartasea oricand starea de spirit si caruia i-am fost si ii sunt recunoscator pentru fiecare ora petrecuta impreuna.

O lumina slaba mangaia dealurile cu padure rara si scotea din intuneric un contur straniu pe dupa curbe. Chiar si incoltit de ger era o placere sa am mainile pe coarnele motorului meu si sa las asfaltul sa curga. Mirosul frigului era din ce in ce mai aspru si ma facea sa tremur si sa ma recunosc infrant prin „Aaaa!”-urile tipate din inima ca sa ma mai scoata din starea aia si sa imi arate desi cruda, dulcea realitate. Prin asta parca imi spuneam: Pot s-o fac, ajung eu si acolo.

Nu mult a mai durat si ochii mi s-au oprit plini de speranta pe patul alb, simbolic, inscris pe un panou. Nu aveam idee unde sunt, insa nici nu imi pasa. Am iesit de pe autostrada pe un drum spre stanga. Era aproape primul motel. Urma si altul dupa el, altul dupa celalalt… Am parcat si am intrat intr-unul din ele.

Mi-a daramat asteptarile pretul de 100 $ pentru o singura noapte. Am intrebat de ceva mai ieftin pe domnisoara bruneta, cu parul lung si drept, daca am sanse ca noaptea aceea sa fiu cazat mai ieftin. La sfaturile ei am inceput sa caut Motel 6 (un lant national de moteluri, precum Motel 8 si altele) si, de cum l-am gasit, am parcat si am intrat la office.

Un baiat mi-a spus ca are cazare cu 80 $ si, cand am intrebat de ceva mai ieftin, a strambat nitel din nas si a zis ca poate sa imi faca o reducere de 3 $. Fara sa realizez am si zis un DA din inima, bucuros fiind de reducere, dupa care mi-a explicat faptul ca reducerea de care voi beneficia e din cauza ca ma cazeaza intr-o camera dotata pentru persoane cu dizabilitati. Deja acceptata oferta, am spus un „ok” slab si am luat cheia. Pana la urma ce daca? Bun ca urma sa dorm intr-un pat cald…

Dupa ce am vazut camera, am mai inghetat putin pana am reusit sa desfac bagajele de pe motor, si apoi sa il incui si sa il acopar cu husa. Era trecut de miezul noptii. In camera tot frig mi s-a parut. Am adormit cu televizorul deschis, invelit cu tot ce am gasit in camera, cu ciorapi si imbracat in blugi.

O noapte am dormit la 60m sub nivelul marii, intr-un desert in care nisipul parea ca nu se mai racoreste niciodata, in tricou la cort, iar urmatoarea seara, dupa un ger cumplit, am adormit, chinuit, la 2400 m altitudine, intr-un motel al naibii de scump. Surpriza urma sa o descopar dimineata…

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Locuri, Nevada și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s