LetGo: Cu „Murgul” prin America – partea a XI-a

(articol scris de LetGo şi publicat pe motociclism.ro)

O jumatate de ora cat m-am bucurat de caldura camerei primitoare, am stat cu cele 2 domnisoare si am mai vorbit. Ceaiul prea mult m-a implinit ca sa il pot descrie. Le-am spus fetelor ca am plecat de la Atlantic si ca ma indrept spre San Francisco. Nu era departe, doar cateva ore mai aveam de mers.

Pantalonii inca ii simteam reci, desi in camera stateam de ceva vreme. Am aflat ca sunt cateva izvoare termale in zona si m-am gandit sa merg a doua zi sa stau cateva zeci de minute intr-un bazin cu apa fierbinte, incalzita in inima pamantului. Asa gustos era gandul… Mintea imi saliva, numai ce vedeam apa clocotind cu abur, ridicandu-se imbietor spre cer in timp ce albul lui dansa pe ritmul caldurii.

M-am ridicat, nevrand parca sa plec, si am scos banii sa platesc. Blonda de dupa bar a zis bland ca e din partea casei. M-am uitat in ochii ei o secunda si am zis: „Bine, dar accepta macar 1 $ bacsis” si i-am lasat banii pe bar.

Motocicleta o parcasem deja chiar la intrare in timp ce imi servea ceaiul. Parca aveam o obsesie. Tot timpul trebuia sa stiu motocicleta in siguranta. De multe ori puneam lacate pe discul de frana cand intram intr-un restaurant sa mananc un sandwich. Era tot ce aveam.

Am salutat fetele si baietii de la masa, mi-am luat casca si am plecat.

Frigul devenea mai crunt cu fiecare minut. Mi-am pus casca, am desfacut lacatul si am pus contactul. S-a auzit un click pe care il stiam atat de bine… Am pornit iar motorul, gata de drum aproape de miezul noptii, fara sa imi treaca macar prin gand sa platesc 100$ pentru o camera. Duduia frumos in linistea noptii. Frigul nu mai conta. Eram doar eu, soseaua intunecata din Sierra Nevada si murgul care parca imi soptea vorbe de camaraderie, imi inspira siguranta si imi spunea „acasa”. Aia era casa mea: Saua!

Am mers catva si am ajuns la intersectia lui 88 cu 89. Vazusem pe harta, in bar, pe unde urma sa merg. In gand mi se tot invartea ideea sa ma intorc si sa mai stau de vorba cu fetele. Chiar imi era simpatica satena cu ochelari. Parul lung, ochii isteti si jucausi si o puritate aparte care izvora din chipul ei imi vin si acum in minte cand ma gandesc.

Si erau si alte idei care ma indreptau inapoi spre bar: era aproape Lake Tahoe si urma sa imi petrec noaptea in zona; poate prindeam companie si pe a doua zi la o relaxare in apa aia fierbinte din inima pamantului; extenuarea imi dadea palme grele si oricum nu mai puteam sa indur mult frig, asa ca mi-am pus in minte sa ma cazez si sa o sterg inapoi.

Nu am mai mers mult si am vazut simboluri spre un camping. M-am invartit in cerc vr-un sfert de ora pana l-am gasit si am intrat. Intuneric, nimeni…

Am claxonat o data si am asteptat sa se trezeasca barbosul care a iesit mirat parca de clienti. In miez de noapte urma sa ma cazeze si s-a oferit sa imi inchirieze o rulota ca era frig, insa cu aceeasi bani dormeam la motel, unde aveam si apa calda. M-am hotarat sa dorm la cort, pretul fiind de doar 25$. Cred ca era, de fapt, mai ieftin, insa nu eram in dispozitia necesara sa negociez pentru vreo 10$. Am cumparat si un manunchi de lemne sa fac un foc pe care am mai dat 6$.

Coborand panta de vreo 200 de metri spre valea impadurita, am gasit un loc liber intre arborii inalti si cu putine crengi. Luna inca era aproape plina.

Nu a durat mult si a ajuns si barbosul cu masina. Mi-a adus pachetul de lemne si un ziar, chibrituri… Am intins cortul la lumina farului si, pana am desfacut bagajul, a mai trecut o jumatate de ora.

Era un frig de-mi tremura limba in gura. Dupa termometrul care indica 24 Fahrenheit, erau cam -5 grade Celsius. Mi s-a taiat pofta de plimbari, de gagici, de ceaiuri si vorbe noaptea tarziu.

Dupa ce am asezat lemnele in vatra special construita din bolovani si o janta de camion, am aprins ziarul. Deodata a aparut o lumina galbena, calda si primitoare in jurul meu, amintindu-mi de noptile friguroase de iarna in care dormeam la bunici intr-o camera pe a carei pereti se jucau luminile focului din vatra. Nu m-am putut abtine sa fac niste poze cu setarile pe timp de noapte si long exposure, pe care abia le-am inteles cu ore in urma. Am mai stat putin la foc. Era atat de bine!

Dupa ce am pus bagajul in cort, am desfacut geanta si am scos aproape toate hainele. Primul strat: am pus geaca din piele, pantalonii din piele, tricouri, bluze si restul de haine, peste care am pus izoprenul si am intins sacul de dormit. Imi mancam unghiile de ciuda ca nu am cumparat un cort dintr-ala mai scump care avea doua straturi. Cel din fata mea in care urma sa dorm era foarte subtire.

M-am imbracat cu 2 perechi de pantaloni, tricou, bluza si hanorac, sosete, fes.. si am mai gustat din caldura focului. Si poate cea mai buna idee pe care am avut-o in acea seara a fost bolovanul pe care l-am ars in foc vreme de cateva minute si pe care l-am apucat apoi cu sarma (din cutia de scule) si l-am asezat in cort peste un alt bolovan. Imediat dupa, m-am bagat in sacul de dormit, am pus si patura pe mine si mi s-a taiat filmul.

Adia un vand domol care se auzea linistitor printre frunzele uscate, ajutand caldura sa ma cuprinda si somnul sa ma doboare. Se dezmortise atmosfera in cort si cred ca a tinut o perioada, insa nu pot fi sigur cat, ca am adormit bustean. Eram intr-o vale stranie, intre stanci imense cu pereti abrupti, care imi dadeau impresia ca se vor prabusi la prima adiere de vant. Lumina lunii trada siluete superbe de arbori risipiti pe versanti, iar focul care inca mocnea afara ma facea sa ma simt in siguranta.

M-am trezit de la un curent rece care imi ucidea spatele. Era dimineata. Totul era in siguranta in cort: lanterna agatata de sus, borseta cu bani si acte la locul ei sub cap, bagajele la fel. Bolovanul era rece ca atunci cand l-am pus pe foc.

M-am ridicat de parca nu dormisem decat 10 minute si am iesit. Cenusa zacea cuminte si gri in locul in care cu ore in urma facusem focul. In jur nu era nimeni, iar frigul care innoptase in camping se risipea incetul cu incetul, alungat de soarele care se ridica tot mai sus.

M-am pornit spre toaleta unde becul de afara era inca aprins de peste noapte. Curgea apa calda! Prima veste buna o aveam de dimineata. Dupa un dus fierbinte, cum visam de multa vreme, m-am sters si m-am imbracat repede pentru ca frigul era sef in baie, iar apoi am mers la chiuveta. Am observat in oglinda cum statea pe usa, foarte frumos intins, un anunt. Va las sa il cititi, nu mai povestesc. E mai sugestiva imaginea.

Se facea din ce in ce mai frumos afara. Norii rari si albi dadeau culoare cerului albastru, si soarele cald imi descanta ziua. Am facut strans cortul, m-am imbracat, am strunit bagajul pe motor si am pornit.

La iesire mi-am luat chitanta si am intrebat de un restaurant. Daca tot am inceput ziua cu un dus fierbinte si cu o veste buna era pacat sa nu ma infrupt dintr-un dejun american autentic in California. Restaurantul era aproape, asa ca imediat ce am ajuns am parcat si am tras aer in piept bucurandu-ma de stancile care ma vegheasera toata noaptea. Valea in care am adormit in cort la -5 grade celsius se numea „Hope Valley”.

Am comandat o omleta doamnelor care vorbeau de-ale casei in timp ce serveau placinte clientilor care tot intrau in restaurant.

Foarte „casual” incaperea. Foarte practica, fara chestii prin ferestre sau reclame, lustre fancy ori alte chestii de lux.

M-am mai uitat prin meniu si am vorbit cu un domn pe la 50 de ani despre parasutism si aventura pe care o traiam, pana in momentul in care mi s-a servit omleta. Calda, aromata, cu multe chestii gustoase in compozitie, servita pe stomacul gol cu paine prajita. A fost cel mai bun dejun de care am avut parte in 2009. Mi s-a parut iesit din comun de bun totul: painea cu liniile maro prajite, omleta bogata in chestii californiene si placinta de dupa. Eram alt om.

Am plecat iar la drum, de data asta cu forte proaspete. Faptul ca intrasem in California deja si eram deci aproape de Pacific, mancasem o mancare adevarata si nu covrigi sau napolitane de dimineata, ma incalzisem bine in restaurant si afara se facea frumos, ma faceau sa simt pur si simplu ca urma o zi superba din toate punctele de vedere.

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Locuri, Nevada și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s