LetGo: Cu „Murgul” prin America – partea a XIV-a

(articol scris de LetGo şi publicat pe motociclism.ro)

Am ajuns! Asta era adevaratul finish line. Cel putin asa l-am simtit la momentul ala. Eram la cativa metri de apa pe care puneam degetul pe glob cand eram in clasa a 5-a, mirandu-ma de suprafata enorma a celui mai pasnic ocean.

Cand am plecat de pe Cape Cod – Massachusetts, am mers intai pe plaja Atlanticului si am privit cum isi trage sufletul tarandu-se pe nisipul plajei. Atunci mi-am zis ca trebuie sa vad si Pacificul, sa ii trimit vorbele de duh nerostite de fratele lui de peste uscat.

Un fior greu de explicat mi se plimba prin tot corpul si imi facea pielea de gaina de parca as fi castigat nu stiu ce razboi de asuprire. M-am mai uitat o data: un imens intuneric era in zare, insa valurile se aratau cate putin de la luna. Vuietul prietenos m-a cuprins tot si m-a linistit. Era momentul in care imi dusesem la capat misiunea si in care puteam sa rasuflu multumit.

La pod am terminat fizic aventura peste continent, insa Oceanul mi-a dat linistea izbandei. Spiritul imi ardea incins pana atunci, insa nu mi-am dat seama decat dupa cele 5 minute de privit in zare pustiul negru de apa si intuneric.

M-am intors la murg si i-am zis, parca cu greu acceptand in sinea mea: Trebuie sa te vand! El statea linistit si zambitor, dornic inca de aventura in pozitia lui vesnic tanara, si parca neintelegand ce tocmai i-am spus.

Imi dadea fiori de inca un inceput. Numai cat ii vedeam cromul in lumina slaba de luna cum luceste cuminte si plin de entuziasm imi venea sa il incalec si sa il calaresc pana la rasarit oriunde m-ar fi dus drumul, fara sa imi pese de nimeni si de nimic. Nu conta ce urmeaza in urmatoarea zi, cati bani mai am pentru benzina sau cand trebuie sa ma intorc acasa. Viza nu mai exista, eram stapan pe pamanturile peste care imi trecusem glorios gumele DUNLOP.

Cateodata inca ma incearca fiorul acela, in care sunt rege peste pustietate, linistea imi e amanta, noaptea plapuma si frigul speranta. Insa nu mai e la fel… Lipseste murgu’…

Am incalecat, plin de regret ca timpul se intoarce impotriva mea odata cu serenitatea pe care mi-a dat-o oceanul, si am plecat, vagabond, in noapte.

Ca sa revin la cele lumesti: am trecut in nou pe sub tunel, am mers in Sausalito (un orasel superb din zona San Francisco Bay) sa imi caut un motel. Ma gandeam ca sunt preturi ceva mai mici din moment ce nu sunt in orasul mare. Am scos GPS-ul – pe care deja nu il mai foloseam de ceva vreme – si am inceput sa caut.

Prima locatie: motel pe GPS, scara de bloc (bloc-vila cu apartamente, cam la 2 etaje si acoperit cu tigla. Genul de zona foarte linistita, curata, cu lume civilizata, cu vedere superba spre Bay). Categoric, nicio firma luminoasa. A doua locatie, la fel, inexistenta.

M-am mai invartit putin si m-am uitat cateva minute pe harta. Harta e sfanta! mi-am zis. Am vazut 2 campinguri in Zona de Recreere prin care tocmai trecusem cu minute in urma, asa ca am luat-o inapoi spre tunel. Acelasi sentiment de respect l-am avut pentru grandul din piatra, doar ca acum eram mai de-al locului.

Am mers foarte atent pana am ajuns din nou la plaja. Niciun camping! Dupa ce-am mai zabovit nitel privind oceanul (pur si simplu nu te saturi de el, e atat de frumos incat iti rapeste tot timpul cand il vezi cateva minute sa te umple de liniste), am mers inapoi spre tunel, la fel, foarte atent. Iar nimic…

Era o stanca masiva pe marginea drumului, destul de aproape de plaja (la cateva sute de metri pe drum), langa care m-am gandit ca ar tine dos daca ar fi sa intind cortul.

Era trecut de miez de noapte, si nu gasisem niciun motel. Deja mi-am zis: Ce rost are sa platesc o camera de motel pentru cateva ore de somn chinuit? Mai bine dorm inca o noapte la cort si maine ma cazez, fac un dus fierbinte si ma umanizez la loc.

Trebuie sa va amintesc faptul ca ultima noapte o dormisem in cort, in Valea Sperantei, la -5 grade Celsius si speram ca urmatoarea sa fie undeva la cald, cu o plapuma groasa sau macar cu o patura sanatoasa si fara vant care sa iti inghete suflul si simtirile. Dar cum calculele de acasa sunt doar de acasa, m-am hotarat sa dorm la adapostul stancii.

M-am oprit, am pus farul pe stanca si am coborat. Pe jos – doar nisip si piatra. Mai cadeau pietre de marimea pumnului de pe creasta de 8 metri inaltime cu pereti verticali. Se vedea zona in care cadeau prima data, si apoi se rostogoleau spre asfalt. M-am uitat bine si am calculat, am strans pietroaiele de pe locul drept si am desfacut cortul. Cand m-am instalat, era dela 2:30 dimineata.

Sacul de dormit, izoprenul subtire si tricourile din bagaj nu reuseau sa tina ascutisul pietrelor de dedesubt. Le simteam cum imi intra printre coaste si nu-mi dau pace. M-am mai rasucit, am mai scos vreo 2 pietricele de sub cort, m-am asezat intr-un final. Vantul de la usa cortului si frigul de dedesubt, superba muzica a valurilor ma incanta dar nu ma lasa sa adorm… Inca vreo cateva ore de somn chinuit… si m-am stins.

6:15 – o masina trece pe asfalt spre plaja
6:20 – a doua masina
6:30 – a treia masina: faruri… cauciuc pe pietris, faruri pe usa cortului, motor oprit. Am inghetat. Inca intuneric, abia zorii zilei. Lanterna in usa cortului.

Am sarit ca de pe jar sa ma imbrac si sa trag fermoarul la cort. Cu greu am gasit blugii si i-am tras pe mine peste cealalta pereche de pantaloni, si tinandu-ma cu o mana de ochi din cauza lanternei, am cerut scuze ca am iesit descheiat la blugi sa ii imbrac afara cum se cuvine.

Masina de politie. Am inghetat de tot.

Good Morning! A zis doamna de 1,70, spre atletica, cu o privire hotarata tintita de sub palaria de ranger.

M-a luat putin la rost pentru ca mi-am intins cortul intr-un parc national. I-am explicat ca am ajuns la 2:30 si ca am cautat de cateva ori unul din cele 2 campinguri de pe harta, insa nu am gasit niciunul din ele.

Actele la control: permis, pasaport, certificat murg. Cum i le-am inmanat cu mana intinsa fara emotie si cu iz de om cinstit mi-a zis sa strang cortul si a intrat in masina.

Masina nu era de politie, era de rangeri (pentru cei care nu stiu ce sunt rangerii: un fel de padurari-politisti, care au in jurisdictie zone impadurite, parcuri, etc, si se ocupa de paza padurii, vanatului si in cazul de fata si de circulatie, emigranti, etc).

M-am mai trezit putin, mi-am tras fermoarul la blugi, mi-am asezat putin geaca si am inceput sa strang cortul. Nici nu am terminat de strans bagajul din cort ca a si aparut.

A urmat o conversatie onesta, in care am avut norocul sa reusesc sa ii dau garda jos ca sa discutam ca de la om la om.

Dupa ce i-am explicat ca abia am ajuns in San Francisco si ca nu am gasit campingurile de pe harta m-a intrebat ce planuri am in zona. Am explicat in cateva cuvinte ca urmeaza sa vand frumoasa neagra si sa plec inapoi in tara. Mi-a inmanat actele si mi-a dar niste pliante a campingurilor din zona, mi-a spus cum ajung la info-center si la un Hostel din zona. (Hostel – un hotel ieftin in care sunt camere cu cate 6 – 8 paturi si la care in general merg oamenii cu venituri mici sau cei care nu sunt pretentiosi. Explic pentru ca nici eu nu am stiut pana vara trecuta).

Zambetul rangerului care pana atunci a fost serios mi-a dat siguranta pe care o miroseam de cateva minute. Mi-a urat o zi buna si dusa a fost.

Am asteptat pe plaja pana s-a facut aproape de 9 si am mers la Info-Center. Asteptand in parcare imi faceam planuri cum sa vand motocicleta. Deja eram cu texte in minte, in caz ca ma intreaba ceva cumparatorul sa stiu ce sa spun, in caz ca imi ofera un pret sa stiu cum sa raspund, etc.

Pana sa deschida, am mai sters motocicleta de praf, m-am mai uitat pe la ea, la ulei, la roti.. Am desfacut cutia cu sigurante care avea si una de rezerva si am schimbat-o pe cea de la turometru. Habar n`aveam ce fac, dar am sperat ca o sa mearga si mi-a iesit. Am trecut America fara turometru functionabil, si acum, ca sa o vand, l-am reparat.

Traiam cu sentimentul neplacut ca o sa imi ceara sa scad la pret ca nu merge turometrul, insa cand l-am vazut cum fuge in sus cand pisc mansonul mi s-a umplut inima de bucurie.

Cum am pus capacul la loc am si vazut cum vine lumea la servici. Am intrat acolo, i-am intrebat unde sunt si cum ajung in diverse locuri. Ba chiar i-am rugat sa imi dea si numarul de telefon de la reprezentanta Honda din San Francisco si locatia lor. Am primit o harta printata cu locatia facuta din pix si o explicatie foarte bine punctata cu detalii. De acolo am mers direct la Hostel.

Cazari se faceau numai dupa ora 15, insa dupa o simpla rugaminte mi-au dat voie sa las acolo tot bagajul (cort, izopren, canistra de benzina, geanta cu haine). Rucsacul l-am pastrat sa cumpar ceva de mancare. Internet al naibii de scump: vreo 5$ ora daca tin bine minte. Am pus anunt cu poze pe craigslist cu moto de vanzare – 1600$

Soarele era sus pe cer si primul lucru pe care l-am facut a fost sa merg spre nord, pe Highway 1. E prea greu sa surprind in cuvinte cat de frumoasa este zona, asa ca mai pun niste poze sa va bucurati si voi. Toata ziua m-am bucurat de soare, ocean, liniste si un asfalt superb chiar pe coasta. Eram in California.

Am colindat cateva zeci de kilometri pe coasta oceanului pana dupa-amiaza, cand mi-am zis ca ar fi cazul sa ma intorc inapoi.

Intre timp, am ajuns intr-un orasel mic aproape de coasta, cu lume linistita si primitoare, in care am gasit o librarie (acces gratuit la internet) unde am mai modificat putin postul de pe site.

Mi-am mancat pranzul stand cu fundul pe niste baloti de paie intr-o parcare si am stat cu cineva de vorba. Se uita ciudat la mine initial, si am intrat in vorba sa ii arat ca nu sunt atat de dur si inabordabil pe cat ma vedeam in ochii lui.

Din vorba in vorba mi-a povestit despre oraselul ala, despre bunicul lui care s-a asezat acolo si a intemeiat o familie, despre lume, despre festivalul care are loc in fiecare an acolo in zona parcarii si la care vine toata lumea si petrece pe balotii din paie.

Am mancat o punga de vreo 300 g cu arahide in ciocolata cat am stat la povesti cu el. Sigur ca i-am povestit si cum am ajuns in State si am cumparat motocicleta, poveste de care eram mandru nevoie mare.

Sper sa nu ma repet sau sa fiu prea indulgent: am intalnit in California numai oameni superbi. E o placere sa stai de vorba cu ei, cei simpli. Sunt niste oameni minunati.

In drum inapoi am lasat murgul sa zburde, mai ales ca acum nu-mi mai era la fel de frica de politie dupa ce am traversat atata amar de kilometri fara sa imi iau amenda pentru viteza.

Asa frumos torcea prin curbe… Asfalt bun, racoros si plin de umbra de la arborii inalti de pe margine, un vant aducea umezeala si racoare din larg, soarele era vesel si pofta de calarie maxima.

Am trecut pe langa o rezervatie de Redwood trees, pe care insa nu am avut timp sa o vizitez ca era tarziu, mi-am cumparat ceva de mancare in drum spre „casa” si am mers sa ma cazez.

Prima zi a fost absolut superba. Seara inca nu ma sunase nimeni, nu era nimeni interesat de motocicleta. Urma ca urmatoarea zi sa fiu mai agresiv cu destinul si sa ii fortez mana putin.

Unde mai pui ca, la cat sunt de vorbaret, m-am pus la vorbe cu toate domnisoarele pe care le intalneam pe acolo. Nu am fost obraznic cu niciuna, pentru ca in zona aia imi parea sacru totul.

Era de vis Hostelul ala. Arborii mari din jur ii dadeau un aer de cladire veche si demna, iar linistea care se pornea de la tunel si pana la plaja imi trezea fiori de respect adanc.

Si, cum nu era povestea completa fara ea, la receptie am cunoscut domnisoara care era in tura de seara. O cheama Asia si e o printesa de fata. Caldura si dragostea din ochii ei m-au coplesit de la prima privire. Am intrat neaparat in vorba ca sa imi dau seama daca ma insel sau sa vad mai bine de unde atata seninatate.

Au urmat cateva zeci de minute de explicatii prin bucatarie, scurt istoric al hostelului, prezentarea echipei dupa pozele cu fete strambacioase, si cand am ramas fara subiecte… Mi-a povestit despre bunicul ei chinez de la care a mostenit veselia si dragostea de viata. Inca ma gandesc la ea.

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Impresii de călătorie, Locuri și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s