Marian Petruţa: Chicago, oraşul minune al secolului XIX (II)

(articol scris de Marian Petruţa şi publicat în Phoenix Mission)

Asa cum apare astazi, marea metropola Chicago, cu varfurile zgarie norilor inaltandu-se spre cer sau oglindindu-se in apa lacului Michigan, pare a fi pe aceste meleaguri de sute de ani.

Denumit si „windy city” adica „orasul vanturilor” – unii spun ca datorita vanturilor puternice care bat dinspre lac, iar altii ca datorita politicienilor care isi schimbau opinia dupa cum „batea vantul” – acesta nu doar ca abia lua fiinta acum cateva sute de ani dar, pe locul unde astazi intalnim autostrazi si zgarie nori, se afla un teren extrem de mlastinos, greu de traversat si respingator pentru potentialii locuitori.

Totusi, primii exploratori care au ajuns in zona pe la 1673, Jacques Marquette, un misionar francez, si Louis Jolliet, un explorator canadian, au vazut in aceasta zona un potential foarte mare.

Motivul pentru care acestia vedeau zona extrem de atractiva era faptul ca aveau viziunea construirii unui canal care sa lege lacul Michigan de raul Mississippi, facand astfel posibil transportul maritim de marfuri si bunuri, dinspre oceanul Atlantic adanc inspre interiorul continentului american. A mai durat insa aproape doua sute de ani ca orasul sa ia fiinta. Mai exact pe 12 august 1833, cand a fost incorporat ca si oras, acesta avand o populatie de doar 350 de locuitori.

Denumirea de Chicago sau Checagou, a fost data de triburile bastinase de indieni Patawatomi, insemnand „ceapa salbatica” sau „sconcs”, nu se stie cu exactitate care din ele. Istoricii, insa, cred ca numele Chicago inseamna oras „puternic” sau „extraordinar”. Evolutia de mai tarziu a orasului tinde sa le dea dreptate in ceea ce priveste semnificatia numelui. Munca si devotamentul oamenilor care s-au stabilit aici, au facut ca de-a lungul timpului, orasul sa isi merite denumirea de puternic.

Populatia orasului a crescut foarte mult intr-o perioada relativ scurta de timp, lucru datorat, in mare parte, si numarului mare de imigranti europeni, in special irlandezi, polonezi, suedezi si germani, ajunsi aici la sfarsitul anilor 1800. La inceputul secolului douazeci populatia orasului ajungea la 1,7 milioane de locuitori.

La distrugerea, apoi reconstructia si dezvoltarea rapida a orasului, a avut contributie si incendiul devastator, denumit si „Marele foc”, care, in octombrie 1871, a distrus o treime din oras.

Izbucnit nu se stie cu exactitate cum – cu toate ca legendele o acuza pe Mrs. O’Leary – focul a reusit, datorita secetei si vantului puternic, sa cuprinda in scurt timp o mare parte din case si constructii, majoritatea din lemn, transformandu-le in cenusa sau ruine.

Aproximativ trei sute de oameni au pierit in incendiu, cam 18,000 de cladiri au fost distruse, 100,000 de oameni au ramas fara locuinte, iar 1,600 de magazine, 60 de fabrici si 28 de hoteluriau fost de asemenea arse.

Cateva lucruri au ramas insa neatinse: curajul, vointa, energia si mai ales spiritul indestructibil al chicagooanilor. Drept dovada este omul de afaceri William D. Kerfoot, ramas peste timp in cartile de istorie, care a doua zi dupa incendiu, pe ruinele ramase din magazinul sau, a atarnat un semn cu inscriptia „Am pierdut totul, exceptand sotia, copii si energia”.

La fel este si memorabila fotografie a lui Schock, Bigford & Company, care a doua zi si-a redeschis taraba vanzand fructe, tigari si tutun clientilor, la vechile preturi, fara a incerca sa faca specula.

Indemnul ziarelor din acea vreme, ca lumea sa nu plece din orasul aflat in ruine, suportul moral si in bunuri din toate zonele Americii, si chiar ale lumii, cat si dorinta multora de a reconstrui din temelii orasul, au facut ca, in scurt timp, Chicago sa devina si mai gradios fata de cum era inainte de incendiu.

Astfel Chicago devine locul unde se construiesc primele cladiri zgarie-nori din America, datorita unor noi metode de constructie, folosind ca structura de baza scheletul metalic, care a revolutionat modul de construire al cladirilor.

O alta dovada a acestui nume de „oras de forta” o arata faptul ca, la sfarsitul anilor 1800, Chicago devenise cel mai mare producator din lume in cel putin patru domenii: productia de cerealele, de cherestea, de conservare a carnii si comertul prin posta.

Anunțuri

Despre ampersand

Dat fiind profilul acestui site, tot ce pot spune despre mine e că am fost, sunt şi voi rămâne un pro-american.
Acest articol a fost publicat în Chicago, Impresii de călătorie, Istorie, Locuri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s