Over Bridge

Un coleg englez îmi spunea nu demult:

„astăzi, în Europa, e la modă să loveşti în americani; n-are importanţă ce zici, numai de rău să fie, asta e ce se vinde bine la public.”

În mod oarecum paradoxal, am început să fiu interesat – iar, mai apoi, fascinat – de Statele Unite exact în perioada când era considerată inamicul nr 1 al regimului de la noi din ţară, cel comunist.

Dar adevăratul paradox era altul: Statele Unite erau ne erau prezentate drept inamic doar din punct de vedere ideologic, politic. Altfel, în special televiziunea şi presa scrisă – da, cea de stat – abunda în filme şi documentare făcute de, cu şi despre americani. Iar esenţa acestora era una singură: America era produsul, rezultatul muncii, mentalităţii, spiritului americanilor de rând. Iar asta era ceea ce-mi trezea admiraţia.

Citind biografiile lui Edison, Benjamin Franklin, Graham Bell, Levi Strauss, scandalul Watergate, discursurile lui JFK, da, publicate în literatura socialistă a vremii, începeam să înţeleg ce înseamnă spiritul american.

Totuşi, imaginea despre ce este Statele Unite se apropie de realitate nu prin ştirile din mass-media, ci prin cumularea a câtor mai multe experienţe personale, trăite, a celor ce au ajuns acolo, a celor ce interacţionează cu americanii, cu sistemul lor, cu legile lor, cu educaţia lor, cu mentalitatea lor. Cu cât mai multe, cu atât o imagine mai apropiată de realitate.

„Over Bridge” este un blog asumat subiectiv, reprezentând o colecţie de povestiri, imagini despre Statele Unite, luate „de jos”, „de la sol”.

Dar, iată ceva scris mult mai bine şi mai elocvent decât o pot face eu: „De ce iubim America?” – articol scris de Lucian Mândruţă şi publicat în Dilema Veche:

Păi, în primul rînd, pentru că e opţional. Nu zice nimeni s-o iubeşti, decît o mie de filme şi vreo zece cărţi bazate pe fapte de netăgăduit, pe care oricum nu le-am  citit.

Nu te obligă nimeni să visezi la o plajă de lîngă LA (chill out, dude!), unde lumea iese la surf înainte de cafeaua de dimineaţă. Nu te obligă nimeni să vrei să-ţi bagi degetele în priza care e New York-ul. Nu te obligă nimeni să visezi să-ţi tragi răsuflarea în Memphis. Nu te obligă nimeni să depui mărturie, ca la o convertire, că doar America există pe pămînt şi că ea e cea mai bună dintre lumile posibile (concept franţuzesc, altminteri).

Orice am face, vom rămîne mereu datori Americii. De la blugi şi pînă la cola, de la limuzinele de zece metri şi pînă la becul electric, America a dat lumii ceva frumos, practic sau stupid – şi oricum de neuitat.

America a cîştigat Războiul Rece pentru noi şi a mai început alte cîteva calde, ca să nu-şi piardă mîna. America are dreptate de multe ori şi greşeşte cam la fel de des. America poate să fie abjectă, însă după aia recunoaşte şi mai face şi un film, iar preşedintele prins cu mizeria e pus să-şi ceară scuze. Cînd aţi auzit de treaba asta în Iran, să zicem?

Simbolul Americii e o statuie care întruchipează un ideal omenesc: libertatea. Simbolul Chinei e dragonul, care întruchipează… mă rog, un dragon. Simbolul Spaniei e taurul, care ştim ce păţeşte, împotriva tuturor protestelor asociaţiilor de protecţia animalelor. Mai avem cocoşul galic şi ursul rusesc, aşa, doar la un prim recensămînt.

Trebuie să recunoaşteţi: în materie de idealuri oficiale, America a avut noroc să fie fondată într-o epocă în care lumea se plictisise de grădina zoologică. Şi nu, n-am uitat de vultur. Dar cred că polonezii l-au luat întîi!

Poate că ideea de libertate e europeană, însă meritul Americii a fost c-a reuşit s-o împacheteze într-un ambalaj cu stele şi dungi, s-o producă pe scară largă şi s-o vîndă întregii lumi, după principiul „Ia libertatea şi primeşti capitalismul bonus. Pînă în 31 martie!”.

Sigur, cînd n-a mers cu vînzarea, America a exportat libertatea cu forţa. Dar chiar şi cînd foloseşte forţa, America are de fiecare dată o justificare: vrem să facem bine. Binele e explicat simplu – crede americanul – în Biblie. N-a citit-o personal pe toată, însă aşa i-a zis pastorul. De fapt, binele american n-are nicio legătură cu creştinismul, ci cu bunul simţ natural al lui Rousseau, mai degrabă. Îl ştim şi noi, însă doar la nivel de proverb „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”. Se aplică selectiv şi la ei, fireşte.

Oficial, America se bazează pe Cartea Sfîntă. Neoficial, acceptă şi alte cărţi, după cum urmează: MasterCard, Visa, Amex şi încă vreo cîteva, le găsiţi la intrarea în restaurant. Cec-uri mai rar, încercaţi cu transfer bancar. Sau spălaţi vasele.

De cînd cu Coca-Cola, America ne-a învăţat că poţi să bei şi fără să-ţi fie sete sau fără să vrei să te îmbeţi. De cînd cu McDonald’s, ştim că poţi să mănînci fără să stai jos, în cinci minute. Ce-a făcut America cu timpul astfel eliberat? Bineînţeles, a comandat şi desert!

Bine, tot acolo s-au găsit şi soluţii la problemele create de stilul american de viaţă: mănînci şi alergi şi iar mănînci şi iar alergi. După care mori şi laşi averea celei de-a treia neveste mai tinere, cea cu care te însori din dragoste (prima e pentru canalizarea dorinţei sexuale, a doua e fata şefului, abia a treia e cea pe care ţi-ai dorit-o toată viaţa).

Chiar şi cu suplimente nutritive şi mîncare fără trans-fat, America rămîne cam grasă şi un pic ipocrită. Păpuşa ei favorită, Barbie, e mai subţire decît orice femeie normală. Orice adolescentă etiopiană o poate invidia, însă numai adolescenta americană are şi bani să-şi facă colecţie (Ken şi Maşina Barbie se vînd separat, doar 29,99!).

America zice că detestă uniformitatea, însă tot ea a inventat blugii, pe care îi poartă absolut întreaga lume. Paradoxul nu e aici, pentru că ţara adîncă, adevărată, nu ştie de cuvîntul paradox. Întreab-o de Jeep, de fermă, de cai şi de tractoare şi de-o sticlă de Jack. Poate şi de ceva meth, că şi aici e spiritul locului: America e o realitate foarte mişto, de care oamenii fug cu ajutorul a o mie şi una de substanţe. Zău, dacă poţi să înţelegi!

Acum o sută şi mai bine de ani, Edison inventa becul electric, în America. Apoi au venit nişte francezi şi-au pus o peliculă în faţa lui, iar după ceva vreme nişte americani au făcut din asta o industrie. În fiecare zi, filmele Americii îi proiectează lumina în casa noastră. Sînt şanse bune să citiţi textul ăsta la doar cîteva ore de la ultimul.

Şi poate că şi de aceea iubim America. Pentru că e a noastră, chiar dacă nu ştie şi nu-i pasă. Mă auzi, Americo? I love you!

Anunțuri